10 permise retinute pentru viteza E-mail
10 permise retinute 10 persoane au rămas, vineri, fără permis de conducere şi alte 274 au fost sancţionate, în urma unei acţiuni a poliţiei pentru combaterea excesului de viteză. Cel mai „viteaz” dintre şoferi a reuşit să atingă 152 km/h.

Acţiunea de control a avut loc pe drumurile naţionale 1 şi 7, aflate în evidenţele poliţiştilor sibieni ca adevărate „găuri negre”, locurile unde au loc, cel mai frecvent, accidente rutiere. Unul dintre şoferii care au trecut prin filtrele poliţiştilor a rămas fără carnet de conducere după ce a depăşit viteza legală de deplasare cu peste 50 km/h, atingând 152 de km/h. Alţi 157 conducători auto au avut de pătimit în urma vitezei neregulamentare de deplasare şi s-au ales cu amenzi.

În cadrul acţiunii pe linia respectării normelor rutiere la trecerea la nivel cu calea ferată, ce a avut loc joi, a fost reţinut un permis de conducere pentru nerespectarea semnalelor luminoase şi sonore la trecerea la nivel cu calea ferată. Au fost aplicate, totodată, 57 de sancţiuni pietonilor care au traversat strada în mod neregulamentar, prin locuri nepermise, nesemnalizate şi nesemaforizate corespunzător şi au fost reţinute patru permise de conducere pentru neacordare de prioritate pietonilor.

Acţiunile poliţiştilor continuă şi astăzi (vineri, 21 august). Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Municipiului Sibiu, între orele 18 şi 22, va avea loc o acţiune cu echipaje mixte, pe linia transportului rutier de mărfuri şi persoane, pe DN 1, în zona localităţii Veştem.

De asemenea, până la ora 18, poliţiştii se vor afls pe DN 1, în zona localităţii Bradu şi Cristian şi pe DN 14, la Mediaş, într-o acţiune privind combaterea excesului de viteză.

Tot astăzi (vineri, 21 august), în intervalul orar 18-22, aceştia vor acţiona în municipiul Sibiu, pe linia neacordării priorităţii pietonilor şi indisciplinei pietonale.

O acţiune cu efective măriteva fi organizată vineri noaptea. Între orele 22 şi 4 dimineaţa pentru depistarea şoferilor care urcă la volan sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii vot fi prezenţi în municipiile Sibiu şi Mediaş, dar şi în comunele şi satele arondate.

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav