2009 anul cel mai bun din istoria teatrului sibian E-mail
2009 cel mai bun an pentru radu Stanca Chiar dacă an de criză, 2009 este, pentru unii, un an perfect. Este vorba de teatrul sibian Radu Stanca, care, măsurând după numărul de spectacole şi turnee internaţionale, a declarat anul 2009 drept cel mai bun din istoria sa.

Teatrul Naţional Radu Stanca a prezentat nu mai puţin de 16 spectacole pe scene internaţionale, în cadrul a 22 de turnee. În plus, TNRS a avut şapte premiere, la care se adaugă altele nouă în noua stagiune care va debuta în octombrie. De departe, cea mai răsunătoare participare peste graniţe a fost cea de la Festivalul Internaţional de la Edinburgh, Marea Britanie, cu Faustul lui Purcărete. Spectacolul a fost jucat, în capitala Scoţiei, de cinci ori, între 18 şi 22 august, fiind şi primul din cadrul Festivalului declarat "sold out", cu două săptămâni înainte de prima reprezentaţie.

În plus, actriţa Ofelia Popii, deja recompensată în 2007 cu un premiu UNITER, pentru acelaşi rol al lui Mefisto, a fost premiată şi cu un Herald Angel Award.

“Ofelia la Edinburgh a uluit, realmente, a fost un triumf, mai ales în clipa în care a primit premiul. Ca să poţi să fii premiat la Edinburgh trebuie să fii de două, trei ori mai bun, dacă nu vii dintr-o zonă britanică”, a declarat Constantin Chiriac, directorul TNRS, care crede că participarea la festivalul britanic a fost “cea mai bună prezentare a teatrului românesc din toate timpurile”.

Dosarul de presă al spectacolului poate fi comparat cu dosarul de presă al festivalului de teatru de la Sibiu. În cele 79 de articole dedicate reprezentaţiei, trei au fost negative, însă bilanţul este bun, în opinia reprezentanţilor TNRS. “2009, din punctul nostru de vedere, chiar dacă coincide cu anul crizei economice, a fost cel mai bun din istoria teatrului”, a adăugat acesta.

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav