Astra Film Festival a inceput pregatirile pentru a 11-a editie E-mail
Astra Film Festival a inceput pregatirile pentru a 11-a editieAstra Film Festival a deschis sesiunea de înscrieri pentru cea de-a 11-a editie, ce se va desfăşura în perioada 25-30 octombrie 2011. Data limită pentru aplicaţii este 1 mai. Premiile de anul acesta se ridică, ca şi la ultima ediţie, la 25.000 de euro.

Sunt eligibile documentarele creative produse începând din anul 2008, cu subtitrare în limba engleză şi care corespund uneia dintre cele patru secţiuni competiţionale: Internaţional, (filme documentare realizate în afara Europei), Europa (filme documentare despre Europa), Romanian Documentaries (filme documentare despre România) şi Student Docs (filme documentare realizate în cadrul unor scoli de film sau programe de pregatire specializate).

Pentru a participa la preselecţia pentru competiţie, regizorii sau producătorii trebuie să completeze formularul online, aflat pe site-ul oficial www.astrafilm.ro, apoi să trimită prin poştă un DVD preview al peliculei lor. Rezultatele preselecţiei se vor anunţa la sfârşitul lunii august. Regizorii filmelor selectate vor fi invitaţi pe toata perioada festivalului, iar costurile de cazare şi masa sunt acoperite de organizatori. AFF nu selectează filme de animaţie, filme experimentale, reconstituiri şi docu-drame. AFF nu acordă taxă de vizionare filmelor înscrise în competiţie.

La ultima ediţie a festivalului, cea din 2009, marele premiu a plecat în Australia, pentru filmul Copiii lui Gandhi / Gandhi's Children, de David MacDougall.

AFF este un eveniment major în cadrul comunităţii cinematografice europene. Festivalul reprezintă un punct de întâlnire pentru regizorii din întreaga lume şi promovează cinema-ul documentar din România şi din regiunea sud-est europeană. „De-a lungul anilor, stilul interactiv, informal şi prietenos al AFF a generat un teren de dialog între regizori şi public şi profesionişti în domeniu, o comunicare care a atras un număr mare de fani. AFF este o provocare pentru regizorii de documentar, o confruntare cu un public activ şi avizat. În octombrie 2011, sunteţi bineveniţi să vă bucuraţi din nou de spiritul Astra Film", transmit organizatorii, prin intermediul unui comunicat de presă.

Nu vor lipsi din program programele variate legate de filmul documentar, în afara competiţiei: master classes, focus regional, concerte şi alte evenimente care completeză binecunoscuta atmosferă Astra Film.


Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav