BCR Medias controlata de politistii sibieni E-mail
Bcr Medias În acest an, în Mediaş, la BCR, unitatea bancară prejudiciată în urma furtului de joi, 6 august, au fost efectuate mai multe controale care au scos la iveală nereguli în ceea ce priveşte siguranţa bancomatelor. Reprezentanţii unităţii au fost, însă, retincenţi vizavi de recomandările oferite de poliţişti.

Măsurile minime luate de către unităţile bancare în asigurarea ATM-urilor, înlesnesc activitatea persoanelor care doresc să facă bani mulţi într-un timp scurt. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al judeţului Sibiu, atât în judeţ, cât şi la nivel naţional, au fost comise, în ultima perioadă, mai multe furturi din bancomate, fiind vizate, în mod special, de către infractori, bancomatele aparţinând BCR.

Ultimul caz de acest fel a avut loc joi, 6 august, la Mediaş, de unde a fost sustrasă suma de 100.000 de lei. Citând aceeaşi sursă, este vorba despre „bancomate de generaţie veche, fără sisteme performante antiefractie şi de sesizare a unor acţiuni ilicite asupra acestor bancomate, aspecte care au condus la intervenţia tardivă a organelor de poliţie, post-factum, uneori chiar după opt ore de la comiterea faptei”.

Lucrătorii de profil din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu (IPJS) spun, de asemenea, că au fost efectuate, în repetate rânduri, controale cu privire la modul de asigurare a bancomatelor, şi, în pofida recomandărilor concrete de înlăturare a disfunctionalităţilor prezentate de către poliţişti, reprezentanţii unităţii bancare au manifestat reticenţă vizavi de solicitările poliţiştilor, „reticenţă justificată şi de faptul că valorile lor sunt asigurate, iar prejudiciul urmează oricum a fi recuperat”, spun aceştia.

În cursul anului 2009, au fost efectuate 19 controale, în municipiul Mediaş, toate vizând unitatea bancară prejudiciată joi, 6 august, prin spargerea bancomatului, iar în municipiul Sibiu, au fost efectuate 28 de astfel de controale numai la bancomatele exterioare ale aceleiaşi unităţi.

„În pofida faptului că, în repetate rînduri, au fost transmise atenţionari factorilor responsabili, cadrul legislativ existent nu a permis aplicarea unor măsuri sancţionatorii acestora”, spun reprezentanţii IPJS.

În prezent, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea vinovaţilor furtului celor 100.000 de lei de la bancomatul din Mediaş.

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav