Bugetele pe 2010 ~ fondurile europene fac diferenta E-mail
bugetele 2010 Reprezentanţii celor mai importante administraţii din Sibiu au aceeaşi speranţă - să termine 2010 cel puţin la fel de bine precum 2009.

Chiar dacă, pentru sibianul de rând, 2009 nu a fost un an tocmai fericit, din punct de vedere financiar. Cel mai mult din punct de vedere financiar se pot lăuda reprezentanţii Consiliului Judeţean. Aici, instituţia deşi are acoperire judeţeană, are un buget mult mai mic decât al Sibiului, de exemplu. Mai mult, peste 50% din milioanele care alcătuiesc veniturile la acest buget sunt îndreptate către asistenţa socială.

În ciuda acestui fapt, instituţia judeţeană reuşeşte o premieră în 2010 - creşterea substanţială a veniturilor la capitolul Transporturi în special din fonduri europene. Mai concret, pentru anul viitor, Consiliului Judeţean Sibiu speră să aibă venituri de cel puţin 270,5 milioane de lei, cu peste 30 de milioane de lei mai mare decât anul acesta. Creşterea este datorată în cea mai mare parte fondurilor venite pentru repararea şi modernizarea unor drumuri din judeţ, cu fonduri europene. Practic, de la 10,1 milioane de lei cât au intrat în acest an în bugetul judeţului din fondurile europene de dezvoltare, anul viitor sumele vor urca la 35,5 milioane de lei.

În rest, veniturile din cotele defalcate din impozitul pe venit urcă de la 47,8 la 48,5 milioane de lei, iar cele defalcate din TVA urcă de la 59,56 la 60 de milioane de lei. Sumele aşteptate pentru echilibrarea bugetului sunt la fel ca anul acesta - 22,27 milioane de lei. La capitolul cheltuieli, cresc mai semnificativ sumele alocate la capitolul Sănătate (de la 1,4 la 4,37 milioane de lei), Cultură, recreere şi religie (de la 28,9 la 34 milioane lei) şi, evident, Transporturi - de la 53,4 la 70,4 milioane de lei. De altfel, sprijinul Consiliului Judeţean acordat bisericilor a fost apreciat chiar şi de Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza. La finele săptămânii trecute el a venit în faţa consilierilor judeţeni cărora le-a mulţumit pentru ajutor. "S-au transmis nişte semne, prin alocarea de bani. Oamenii au venit şi ei cu banii lor, am mai dat şi noi şi lucrurile au început să se mişte", spune Laurenţiu Streza. Cu toate acestea, din caşcavalul bugetului judeţean, cea mai mare parte merge tot către asistenţă socială şi asigurări - 103,81 milioane de lei sunt previzionate a fi cheltuite anul viitor la acest capitol. Preşedintele CJ Sibiu, Martin Bottesch, speră ca în 2010 să conducă judeţul dintr-o nouă sală de şedinţe: în curtea instituţiei va fi terminată anul viitor o nouă aripă.

În oraşul reşedinţă de judeţ, lucrurile nu sunt, însă, atât de roz. "Nici acum nu sunt optimistă în ceea ce priveşte anul 2010. Dar vom încerca să ne menţinem la nivelul acestui an", spune Astrid Fodor, viceprimarul Sibiului care are în subordonare Direcţia Economică şi Serviciul buget - contabilitate. Una din principalele "nerealizări" din 2009 nu se mai repeta şi în 2010 la bugetul Sibiului - este vorba de încercarea de a obţine bani mulţi (aproximativ 50 de milioane de lei în acest an) din vânzarea de imobile, în special, aflate în proprietatea Sibiului. Cum anul crizei a afectat în special piaţa imobiliară, ofertele Primăriei Sibiu au rămas fără cumpărători, iar reprezentanţii instituţiei publice au refuzat să coboare preţurile sub cele practicate pe o piaţă "normală".

"Şi în 2010, cred că investiţiile vor avea aceeaşi proporţie în buget ca şi în acest an. S-au întocmit deja trei variante în lucru ale bugetului. Fiecare au fost discutate pentru a fi siguri că ceea ce vom cuprinde în buget va putea fi realizat", mai spune Astrid Fodor.

În Sibiu, investiţiile ce vor fi demarate rămân axate pe infrastructură, în special cea rutieră. Probabil una din cele mai importante rămâne podul din prelungirea străzii Neculce, pod care va traversa Cibinul. Acesta, alături de noul pod peste Cibin din apropierea străzii Maramureşului vor fi demarate din creditul de aproximativ 11,5 milioane de euro accesat de Primăria Sibiu de la BERD la începutul lui 2010. Proiectul Ştrandului din Pădurea Dumbrava a fost amânat "sine die".

Sursa: Turnul Sfatului
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav