Cainii sibieni vicecampioni internationali E-mail
Cainii sibieni vicecampioni internationali Ben şi Skinny, doi dintre câinii de la Centrul Chinologic dr. Aurel Greblea Sibiu, s-au întors cu medalii de argint, de la Campionatul Internaţional de Dresaj de la Caen, Franţa, care a avut luna aceasta.

Jandarmeria Naţională franceză a organizat prima ediţie a seminarului Ecyno, în oraşul Caen, în perioada 16-19 iunie, la care au fost peste 150 de participanţi. Cu acest prilej, a fost organizat şi un campionat internaţional de dresaj, la care au participat aproximativ 40 de echipe din toată Europa, printre care şi două reprezentante a singurei şcoli de dresaj din România, cea de la Sibiu. Câinele Ben, alături de agent şef principal Viorel Scânteie, a luat medalia de argint la proba de detectare stupefiante, iar Skinny, dresat de agent şef principal Viorel Scânteie, la proba de anduranţă. O altă echipă a şcolii sibiene a făcut o demonstraţie de dresaj, în cadrul seminarului. 
Românii au reuşit să urce pe podium, în ciuda faptului că participau pentru prima oară la o competiţie de acest gen, iar sistemul francez de dresaj este diferit de cel românesc. La proba de anduranţă, echipele au trebuit să parcurgă un traseu de 8 km cu 25 de poligoane, care mai de care mai dificile.

Delegaţia română a primit acordul părţii franceze de a organiza, în 2011, cea de-a doua ediţie a seminarului Ecyno, din fonduri europene. Totodată, centrul chinologic sibian va fi susţinut de partenerii europeni pentru crearea unui Centru Internaţional pentru Producerea şi Creşterea Câinilor pentru Forţele de Securitate ale Uniunii Europene şi a unui Centru Internaţional pentru Dresarea Câinilor de Detectare Stupefiante. Centrul de la Sibiu este printre puţinele din Europa unde există un program de reproducere.

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav