Case din Medias in pericol de surpare din cauza vibratiilor E-mail
Case din Medias Zece imobile situate pe strada Nicolae Iorga din Mediaş, de la numerele 9 – 29, se pot surpa la cele mai mici vibraţii, din cauza faptului că nu au fundaţie. Primul semnal de alarmă a apărut în aceste zile când se efectuează lucrări de dalare a străzii şi trotuarelor din zonă.

Astfel, la puţină vreme după ce muncitorii au folosit utilajele de tasat, pereţii casei cu numărul 27 aparţinând Mariei Tomoş au crăpat şi s-au deplasat, mai ceva decât în urma unui cutremur de mare intensitate. “M-am speriat de moarte, după ce am văzut cum pereţii casei în care mă aflam se deplasează cu un zgomot asurzitor. Am apelat la vecini rugându-i să sune cât mai repede la fiul meu”, povesteşte îngrozită femeia.

În timp ce proprietara locuinţei este de părere că lipsa fundaţiei tuturor caselor de pe stradă este responsabilă pentru acest gen de incidente, de care au mai avut parte şi vecinii femeii, reprezentanţii Primăriei susţin că apa infiltrată a dus la şubrezirea fundaţiei şi la crăparea zidurilor. Până una-alta s-a dispus efectuarea unei expertize a tuturor imobilelor cu pricina, luându-se totodată măsuri pentru protecţia şi consolidarea locuinţei deja afectate.

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav