Cazan: Modelul german din economie, poate fi preluat si in politica E-mail
Cazan: Modelul german
Deputatul PNL Mircea Cazan consideră că unirea opoziţiei, prin alianţa PNL-PC-PSD, după modelul coaliţiei de stânga-dreapta din Germania, poate constitui soluţia politică pentru România, „care să pună capăt minciunii PDL".

Acesta crede că partidul aflat la putere se teme de noua Alianţă de Centru Dreapta, formată dintre PNL şi PC, la care se alătură şi PSD-ul, "pentru că ştie că nu va mai putea să îi înşele pe români şi să ajungă la putere". 
Preşedintele PNL Sibiu a transmis, miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, că PNL, atunci când a venit cu soluţii economice pentru criza în care se găseşte Româania, nu a fost luat în seamă de guvern şi PDL şi atunci a fost nevoie de o coaliţie a forţelor din opoziţie, în interesul românilor. „Aşa cum Crin Antonescu şi Mircea Geoană au propus ca premier pe primarul Klaus Iohannis, ca un început de schimbare a felului în care se poate face politică, eu cred că acum, în 2011, unirea Opoziţiei propusă atât de Crin Antonescu, cât şi de Victor Ponta, după modelul coaliţiei de stânga-dreapta din Germania poate constitui cu adevărat soluţia politică care să pună capăt minciunii PDL. Reforma de care vorbeşte puterea ar trebui să însemne în primul rând o schimbare de mentalitate. Aşa cum la Sibiu PNL a demonstrat că susţine prin consilierii săi, politica în interesul comunităţii, sprijinind iniţiativele venite din partea liderilor FDGR, cred că ar fi bine pentru sibieni ca Opoziţia locală să strângă rândurile şi să ofere alternativa la PDL", a transmis Cazan.

Conform acestuia, Crin Antonescu se află pe primul loc în rândul politicienilor în care populaţia are încredere, în sondajul realizat de Centrul de Studii şi Cercetări Infopolitice şi în sondajul CCSB, iar PNL ocupă locul doi în preferinţele românilor, după PSD.

"Eu cred că PDL se teme de unirea forţelor Opoziţiei, pentru că ştie că nu va mai putea să îi înşele pe români şi să ajungă la putere. Şi mai cred că atacurile care vin la adresa noastră, a liberalilor, cu privire la doctrină, nu sunt întemeiate, pentru că o alianţă politică nu înseamnă că nu mai suntem de dreapta, înseamnă să ai puterea să găseşti soluţii bune pentru populaţie, şi împreună cu alţii", a încheiat deputatul liberal.
Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav