Cindrelul~Junii vor avea sediu de 5 milioane lei E-mail
cindrelul-junii-vor-avea-sediu După ce s-a plimbat, de-a lungul timpului, prin mai multe clădiri, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cindrelul-Junii Sibiului va avea, în sfârşit, un sediu. Consiliul Judeţean va supune aprobării, în şedinţa de joi, indicatorii tehnico-economici pentru acest obiectiv.

În acest moment, Junii stau în chirie, pentru care se achită lunar câte 2250 de euro. Dacă va primi voturile consilierilor, noul sediu va costa aproape 5 milioane lei, cu TVA. Suprafaţa construită va fi de 418 metri pătraţi, clădirea având un regim de înălţime D+P+2E+M. Centrul va dispune de o sală de repetiţii pentru dans, una de repetiţii pentru orchestră, vestiare, un depozit pentru instrumente, o garderobă, birouri administrative, o sală de şedinţe şi camere de protocol. De asemenea, un spaţiu va fi rezervat revistei Transilvania.

Terenul pe care va fi construit sediul, de 950 metri pătraţi, este situat pe strada Băii, numărul 10, cu acces din strada Tudor Arghezi, şi aparţine CJ Sibiu. Valoarea totală a investiţiei este, conform raportului de specialitate, de peste 4,9 milioane lei, din care contrucţiile şi montajul vor costa aproape 3.9 milioane lei. Cum terenul aparţine consiliului, singurele cheltuieli la acest capitol vor fi cele de amenajare, în valoare de 127.500 de lei. Utilităţile vor costa 170.000 de lei, iar cheltuielile pentru proiectare şi asistenţă tehnică vor fi de 335.750 lei.

Cindrelul-Junii vor avea sediu de 5 milioane lei

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav