Concediul Boc inchide Primaria Sibiu E-mail
concediu primarie Serviciile Primăriei Sibiu nu vor funcţiona, în perioada 24 decembrie - 4 ianuarie, cu excepţia celor unde trebuie asigurată permanenţa, ca urmare a zilelor de concediu fără plată pe care trebuie să le ia angajaţii din sistemul bugetar pentru a face economie la cheltuieli.

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Sibiu, în baza legii 329/2009, în perioada 28-31 decembrie, serviciile instituţiei nu vor funcţiona. La aceste zile se adaugă cele de 25 decembrie şi 1 ianuarie, care sunt libere prin lege, astfel că programul se va relua în 4 ianuarie, prima zi lucrătoare. În perioada menţionată, vor funcţiona, cu câte un angajat, Serviciul de Stare Civilă pentru înregistrarea deceselor şi naşterilor, Direcţia Fiscală pentru încasări, Serviciul de Asistenţă Socială pentru preluarea dosarelor, Registratura Primăriei şi Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni.

Anumite servicii, prin natura lor, vor funcţiona fără întrerupere: Poliţia Comunitară, Serviciul de Administrare a Domeniului Public şi Privat, Grădina Zoologică Sibiu. Doar în aparatul propriu Primăria Sibiu are aproximativ 190 de angajaţi, la care se adaugă cei din serviciile subordonate. Primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, a anunţat că va renunţa la banii din salariul aferent celor patru zile de concediu fără plată, dar va merge la serviciu.

Sursa: Turnul Sfatului
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav