| Evitati sa mai dati ochii cu Fisc-ul! Depuneti declaratiile on-line |
|
![]() Toţi agenţii economici din Sibiu care sunt obligaţi să depună declaraţii referitoare la angajaţi vor face acest lucru, din iulie, numai şi numai on-line. La nivelul judeţului este vorba de aproape 11.000 de entităţi economice. Din acestea, o parte practică deja depunerea electronică a declaraţiilor, fără a mai da, astfel, ochii cu reprezentanţii Fiscului sibian. "Relaţia dintre Fisc şi contribuabil este agreabilă atâta timp cât nu ne vedem faţă în faţă. Declararea şi depunerea situaţiilor trebuie să fie on-line: aşa spune secolul XXI, aşa spune Europa", spune Grigore Popescu (foto), directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sibiu.
Potrivit lui, la Sibiu a fost încurajată depunerea on-line şi, în prezent, există aproape 2.600 de certificate digitale emise. Numărul acestora va creşte, însă, în mod obligatoriu, anunţă Popescu. "De la 1 ianuarie, are loc depunerea unică, în declaraţia 112 (care va îngloba cele cinci declaraţii de până acum: obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, declaraţia impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate - n.r.). În primă fază se depune la ghişee, pe hârtie, însoţită şi o declaraţie electronică pe un suport adecvat (CD, memory stick, dischete etc.). Din iulie, însă, toate declaraţiile vor fi obligatoriu on-line. Toţi cei 10.881 de contribuabili care au declaraţii sociale trebuie să le depună on-line", spune directorul DGFP Sbiu.
Toate aceste declaraţii se vor încărca pe e-romania.gov.ro. De aici, informaţiile vor fi transmise către casele de sănătate, de pensii şi şomaj. Declaraţia unică poate fi transmisă on-line la orice oră a zilei,. "E şi o economie de timp, dar şi una de hârtie. Stocarea este una electronică", mai spune Popescu.
Din octombrie anul trecut, toate societăţile mijlocii şi mari sunt obligate să îşi depună declaraţiile on-line.
Sursa: Turnul Sfatului |
| < Precedent | Urmator > |
|---|
|
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO: Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial. Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi: LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului. |
|
Pensiunea Marcu Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis. Detalii... |
| Delikatesse Chocolate Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii... |
| Pro-Riders Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii... |
|
| Hotel Levoslav House Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii... |
|