Fizioterapia de pe Poplacii sub semnul intrebarii E-mail
fizioterapia de pe poplacii Un cititor al ziarului nostru scrie, într–un mail trimis TRIBUNEI, că a fost foarte revoltat când a auzit că secţia de Fizioterapie de pe Calea Poplăcii s–ar putea închide. De cealaltă parte, autorităţile spun că în acest moment nu există nicio hotărâre definitivă în privinţa reorganizărilor în spitalele din judeţ.

Tatăl meu a avut acum aproximativ o lună şi jumătate al doilea accident vascular cerebral pe aceeaşi emisfera cerebrală(stânga). La început am fost devastat gândindu-mă cu groază cum va rămâne ca o "legumă" şi că de data asta gata, s-a terminat. În urma primului accident vascular s-a recuperat destul de bine, aş putea spune în proporţie de 70-80% singura problemă rămânând vorbirea fluentă, necesitând mai mult timp cateodată pentru a-şi găsi cuvintele. În urma celui de al doilea accident vascular, la externarea de la neurologie, nu putea să vorbească aproape deloc, mâna dreaptă nu o putea mişca deloc, şi avea probleme în a-şi mişca şi piciorul drept. La două săptămâni după externarea de la neurologie a avut trimitere la acest "spital" de fizioterapie 2 de pe Calea Poplăcii, care până în acel moment nici nu ştiam că există.

Prima mea reacţie când am ajuns cu salvarea cu tatăl meu acolo a fost : "Ăsta nu arată ca un spital, arată mai degrabă ca un conac vechi adaptat". Per total la început nu am fost impresionat, judecând ca majoritatea "cartea după copertă". A doua zi când am mers în vizită la tatăl meu SUPRIZĂ: a început să îşi mişte mâna dreaptă pe care nu şi-a mai mişcat-o de mai bine de o lună. Progrese uimitoare au fost înregistrate în următoarele zile până la sfârşitul internării în acest centru putând să se ridice din pat, să meargă ajutat de cârjă, să facă mişcări mai complexe cu mâna şi să înceapă să vorbească. Aceste progrese au fost în principal meritul personalului nemaipomenit de acolo, acest centru de kinetoterapie fiind cel mai bun pe care îl avem în Sibiu. Este cu mult peste cealaltă secţie de fizioterapie.

Ce v-am descris a fost experienţa pe care am avut-o eu cu această secţie, dar cazurile de recuperări miraculoase sunt numeroase. Aici nu vin numai oameni cu accidente vasculare cerebrale, vin şi oameni tineri ca şi mine care au avut accidente de maşină şi cu ajutorul acestor oameni nemaipomeniţi îşi recâştigă tinereţea. În salon cu tatăl meu a fost internat un tânăr de 21-22 de ani care a avut un accident violent de maşină şi a stat mai mult de două săptămâni în comă. La fel, şi el până l-am externat pe tatăl meu putea să se ridice şi să meargă singur la toaletă, etc. Este UN LUCRU BUN pe care îl avem în ACEST ORAŞ.

Acum, din cauza "înţelepciunii" nemărginite de care dă dovadă managerul spitalelor sau ce-ştiu-eu ce director s-a decis închiderea acestei secţii care are în jur de 40 de paturi... Cu toate că acest spital are cel mai înalt indice, cu toate că este cea mai buna secţie de fizioterapie, cu toate că poate domnul respectiv va avea nevoie şi el de "serviciile" acestei instituţii...sau poate copiii lui. Dar gândindu-mă mai bine sigur nu îşi pune problema asta, dacă ar fi să aibă o problemă sigur ar merge să se trateze la "Viena", sau ce ştiu eu pe unde....Orice locuitor al acestui oraş, care nu are posibilitatea să meargă până în Viena pentru tratament de specialitate, e posibil ca la un moment dat să aibă nevoie de această secţie şi de oamenii care sunt foarte bine antrenaţi", spune Mihai Alisie în mail-ul trimis redacţiei noastre.

În curs de evaluare

De cealaltă parte, reprezentanţii autorităţilor spun că nicio hotărâre definitivă în privinţa reorganizărilor în spitalele din judeţ. "La ora actuală există proceduri de evaluare privind structura organizatorică, indicatorii şi eficienţa economică a sistemului sanitar din judeţul Sibiu, pe o temă generală, impusă de Ministerul Sănătăţii, pentru toate judeţele şi spitalele. A fost o comisie ministerială, care a reanalizat analiza efectuată de DSP Sibiu, respectiv evaluarea spitalelor judeţului Sibiu. Analiza a fost făcută în cadrul DSP-ului, împreună cu comitetul director şi cu membrii manageriali ai spitalelor judeţului Sibiu. Au fost luate în discuţie problemele privind indicatorii, cheltuielile şi perspectivele de îmbunătăţire a actului medical în vederea eficientizării. A fost luată în discuţii şi eventuala reducere a numărului de paturi pe spitale, pe secţii. A fost doar în stadiul de discuţie, şi nu a fost luată nicio decizie. Decizia care va fi luată depinde de Ministerul Sănătăţii, respectiv reforma pe care o doresc să se realizeze, importanţa fiecărui spital şi secţii în economia actului medical şi luând în considerare numărul destul de mic al spitalelor din judeţul Sibiu în comparaţie cu alte judeţe. Comisia de evaluare din cadrul DSP-ului este conştientă că este nevoie de reformă în domeniul sanitar, inclusiv în judeţul Sibiu, reformă pe care, dacă se realizează, o va face în colaborare cu factorul politic şi administrativ, şi nu de una singură.

Valoarea fiecărui spital, fiecărei secţii, probabil că va face obiectul unor analize pertinente, iar discuţiile care se practică în afara cetăţii medicale în momentul de faţă cred că sunt exagerate. Fiecare secţie are o importanţă deosebit de mare pentru fiecare pacient, dar se pune problema şi a economiei actului medical având în vedere că probabil există două secţii, că poate există mai multe paturi într-o anumită direcţie, dar actul medical şi disciplina respectivă nu va dispărea, inclusiv cu susţinere de paturi, în una sau alte secţii. În momentul când vor fi propuneri şi act de decizie categoric vor fi discutate cu toţi factorii", precizează prof.univ.dr. Ioan Maniţiu, directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică. Şi reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu spun că, depcamdată, nu s-a luat nicio hotărâre în această problemă. "De procesul de reorganizare şi descentralizare a spitalelor se ocupă doar Ministerul Sănătăţii, care în urma evaluării desfăşurate în prezent la nivel naţional va decide şi în cazul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Deocamdată conducerea instituţiei nu a primit niciun răspuns cu privire la aspectul semnalat", spune Raluca Puşcă, purtător de cuvânt al unităţii sanitare.

Sursa: Tribuna
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav