Gazistii ~ lideri la baschet insa macelariti de o codasa E-mail
liderii la basket Decizia federaţiei internaţionale de specialitate survenită chiar în preziua ultimei partide de campionat desfăşurată sâmbătă seara la Tg. Mureş, în compania echipei locale BC Mureş şi anume aceea de a acorda, în “Liga Balcanică”, victoria la “masa verde” (cu scorul de 20-0) echipei Rilski Sportist, pentru folosirea a mai mult de cinci jucători extracomunitari, în partida câştigată de altfel miercuri pe teren propriu, le-a afectat serios moralul elevilor pregătiţi de Soce şi Teleabă.

Aşa se face că aceştia au înregistrat a doua înfrângere - scor 89-77 (50-40) - în actualul sezon, una ruşinoasă, având în vedere că gazdele ocupau înaintea respectivei dispute o poziţie codaşă, a XIV-a. Gaziştii au avut un debut de meci normal şi nimic nu anunţa dezastrul care avea să se întâmple. Primul sfert a fost câştigat de medieşeni cu scorul de 23-20. În sferturile al doilea şi al treilea gaziştii au fost de nerecunoscut, pierzând foarte uşor atacuri şi ratând din toate poziţiile.

Gazdele în schimb au strălucit şi au câştigat următoarele două sferturi cu scorul de 30-17 şi respectiv 22-17, la un moment dat aceştia conducând chiar la o diferenţă de 11 coşuri, 79-57. Revirimentul din ultimul sfert, pe care gaziştii şi l-au adjudecat cu scorul de 20-17, nu i-au putut salva însă pe aceştia de înfrângere. Chiar şi în urma acestui rezultat neaşteptat, gaziştii de menţin lideri în Divizia Naţională, având acelaşi număr de puncte (28) cu alte două “forţe” ale baschetului masculin, Asesoft Ploieşti şi “U” Mobitelco Cluj-Napoca. “Tridentul” Masiulis, Cooley şi Peciukas care au marcat împreună 59 p. a reprezentat…arma secretă a mureşenilor care au făcut legea pe teren. De la gazişti cei mai eficienţi s-au dovedit a fi: Mitchell (17 p.), Howell (15 p.), Nicoară (13 p.) şi Dumitrescu (11 p.).

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav