Intarzieri pe centura Sibiului E-mail
intarzieri pe centura sibiului Întârzieri de cel mult o lună la lucrările de construcţie a viaductelor şi pasajelor de pe traseul centurii ocolitoare. Cea mai mare întârziere, de o lună, se înregistrează la viaductul de peste Cibin din zona Guşteriţa. Întârzierea a fost constatată, ieri, de prefectul Constantin Trihenea, în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii firmelor Max Bogl şi Geiger, firmele care şi–au adjudecat lucrarea pe primul tronson al centurii Sibiului.

Viaductul de la Guşteriţa este un caz unic, având în vedere că măsoară în jur de 400 de metri, unul dintre cele mai lungi de pe traseu, şi de aici întârzierile care au apărut. Prefectul Constantin Trihenea a cerut constructorilor să urgenteze ritmul lucrărilor şi să crească numărul muncitorilor, astfel încât în cel mai scurt timp întârzierea să fie recuperată.

Trihenea vrea primul tronson gata în 31 august 2010

Prefectul judeţului spune că termenul de finalizare a primului tronson al centurii rămâne 31 august, cel puţin pe hârtie, şi nu are cunoştinţă de o eventuală prelungire a termenului. Întârziere există şi la viaductul de la ieşirea din Sibiu spre Agnita, însă aici, aceasta va fi recuperată odată cu îmbunătăţirea condiţiilor meteo. În schimb, viaductul peste calea ferată de la Ocna Sibiului începe să capete contur, astfel că în aproximativ o lună de zile vor fi montate şi ultimele grinzi. De acest obiectiv reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a declarat mulţumit în ceea ce priveşte evoluţia lucrărilor.

Vremea a încurcat Vectra Service

Nu sunt veşti prea bune nici pentru tronsonul doi al centurii Sibiului. Cu toate că s-a decopertat traseul centurii, din cauza ploilor, constructorul, Vectra Service, nu poate intra cu utilajele. Pentru acest tronson, întârzierea este de aproximativ două săptămâni, însă poate fi recuperată în această primăvară. Vectra Service spune că va lucra la capacitate maximă, astfel încât centura Sibiului să poate fi dată traficului sibian în luna octombrie 2010. Pe hârtie, contractul de finalizare a celui de-al doilea tronson al centurii Sibiului este luna aprilie 2011. Dacă pe o bucată de centură, de aproximativ 3,5 km, Vectra Service este ţinută în loc de ploile din ultima perioadă, modernizarea şi reabilitarea drumului judeţean Sibiu - Ocna Sibiului, în lungime de 3 km, sunt oarecum în grafic. În acest moment, pe trei tronsoane de câte 500 de metri, deoarece atât permite legislaţia, constructorul a trecut la decopertarea drumului pe un sens de mers, având loc lucrări de refacere, consolidare şi lărgire a viitorului drum naţional. Viitorul tronson de drum naţional, cuprins între Şura Mică şi Aeroport, va avea două benzi de circulaţie, plus acostamente ce vor măsura în jur de 9 metri.

Sibiu - Ocna Sibiului se transformă în calvar pentru şoferi

Din păcate, şoferii care folosesc DJ Sibiu - Ocna Sibiului trebuie să se înarmeze cu răbdare şi să aibă nervii tari în următoarele săptămâni, deoarece din cauza decopertărilor drumului judeţean au fost montate semafoare. Se pierd minute în şir, iar viteza cu care poţi circula este una destul de mică. Reprezentanţii Vectra Service au afirmat, ieri, că pe durata lucrărilor de modernizare a drumului judeţean nu se va opri circulaţia rutieră. Per ansamblu, prefectul Constantin Trihenea s-a declarat mulţumit de modul în care decurg lucrările la centura ocolitoare a municipiului Sibiu şi spune că întârzierile vor fi recuperate în perioada imediat următoare, cu condiţia ca vremea să se îmbunătăţească.

Asfaltarea primului tronson al centurii Sibiului decurge conform graficului. În acest moment sunt asfaltaţi 8 km de către Max Bogl şi urmează în săptămânile care vin încă doi kilometri. Mai este nevoie de încă 2 km de asfaltat când vor fi finalizate viaductele şi pasajele şi să se reabiliteze tronsonul asfaltat de firma Todini. Primul tronson măsoară în jur de 15 km, este finalizat în proporţie de 80 la sută şi costă în jur de 48 milioane de euro.

Valoarea totală a contractului pentru tronsonul doi al centurii este de 9.852.910,04 euro (fără TVA), din care 75 la sută din valoarea eligibilă constituie finanţare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană, prin programul ISPA. Restul fondurilor sunt asigurate de la bugetul de stat. Obiectivul contractului îl reprezintă construcţia variantei de ocolire a localităţii Sibiu, Secţiunea 2 cu profil de autostradă, între km 14+860 şi km 17+500, precum şi reabilitarea DJ 106 B, între km 0 şi km 3+600.

Sursa: Tribuna
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav