La coada pentru faina si zahar de la UE E-mail
La coada pentru faina si zahar Peste 200 de sibieni au fost prezenţi, miercuri dimineaţa, în faţa magazinului Bricomat din Sibiu pentru a primi raţia de făină şi zahăr trimisă de Uniunea Europeană. Chiar dacă în primele zile sibienii nu au fost foarte entuzişti, începând din această săptămână, s-au strâns răbdători în faţa magazinului.

Primăria municipiului Sibui a început, de miercuri, 21 octombrie, distribuirea de zahăr pentru şomerii indemnizaţi din Sibiu. Vremea bună pare că i-a convins pe sibieni să iasă din casă şi să se îndrepte, cu plasele în mâini, spre Bricomat, locul unde primăria a anunţat distribuirea produselor primite de la Uniunea Europeană.

În dimineaţa zile de miercuri, 21 octombrie, în jurul orei 11, peste 200 de persoane aşteptau să le vină rândul pentru a primi produsele. “E vreme bună, nu mai plouă şi am venit să iau şi eu făină şi zahăr. Vin din Terezian. Am ajuns pe la 10 şi acum am reuşit să ajung să iau făină şi zahăr. E un lucru bun faptul că ne dau aceste produse. Aveam nevoie de ele, mai ales acum că vin sărbătorile”, a spus A. Elena, şomeră. “Am venit că am auzit că se dă făină şi zahăr, e bine, dar e prea departe de oraş. Trebuie să mergi mult, eu vin de departe şi nici nu am maşină”, mai spune o altă persoană, de undeva din spatele rândului.

Sibienii cu venituri reduse vor primi câte 15 kilograme de făină şi alte patru kilograme de zahăr. Orarul zilnic de distribuire este între 9 şi 16, însă “ieri (n. r. marţi, 20 octombrie) am stat până la ora 18, au fost destul de mulţi şi ieri”, a spus una dintre persoanele delegate de primărie pentru distribuirea ajutoarelor.

Potrivit Primăriei, marţi, 21 octombrie, numărul persoanelor care s-au prezentat pentru ridicarea produselor a întrecut aşteptările. “Pentru ziua de ieri erau aşteptate 298 de persoane. Pentru prima dată s-a depăşit numărul şi au fost prezente 374 de persoane”, a spus Daniela Costa. Potrivit aceleiaşi surse, din cei aproximativ 12.000 de sibieni aşteptaţi să-şi ridice cantitatea de produse cuvenită, s-au prezentat, până marţi, 1760. “Pentru a crea o fluiditate în distribuirea produselor, municipalitatea a decis să înceapă distruibuirea zahărului odată cu etapa a doua de distruibuire a făinii, adică şomerilor care beneficiază de indemnizaţie de şomaj. Din 21 octombrie, între orele 9-16, în zilele lucrătoare ale săptămnii, pe baza buletinului de identitate a beneficiarului, în original, sibienii pot merge să ridice ajutorul”, a spus Daniela Costa.

Distribuirea făinii către pensionarii sistemului public de pensii cu un venit sub 400 de lei pe lună, care au fost programaţi în prima etapă, adică în perioada 12-20 octombrie, va avea loc după un grafic ce va fi stabilit ulterior de reprezentanţii primăriei.

Joi, 23 octombrie, se vor distribui produse de la litera D până la litera L (inclusiv), vineri, de la litera M până la litera P (inclusiv), iar luni, de la litera R până la litera Z (inclusiv).

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav