Lectii despre folosirea numarului 112 la ISU Sibiu E-mail
lectii la ISU Sibiu Aproximativ 50 de elevi, din clasele a V-a şi a VI-a, de la trei şcoli dn municipiul Sibiu, au participat joi, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu (ISU), la o întâlnire cu membrii serviciului de prevenire, organizată cu ocazia sărbătoririi Zilei Europene a numărului unic de urgenţă 112.

Elevii, însoţiţi de profesori, au fost primiţi la sediul inspectoratului în jurul orei 11. În cadrul întâlnirii, elevilor li s-a explicat când trebuie să apeleze numărul de urgenţă 112, ce să facă dacă sună din greşeală la numărul 112, ce să anunţe dacă apelează 112 şi ce nu trebuie să facă atunci când apelează acest număr. Elevii au vizionat, de semenea, un filmuleţ în care le erau prezentate situaţii de urgenţă care necesitau anunţarea autorităţilor şi alte două filmuleţe despre producerea cutremurelor şi reguli de comportament în caz de cutemur. După un ceai fierbinte şi un corn dulce, elevii au fost apoi poftiţi în curtea inspectoratului pentru a vedea de aproape “tehnica din dotare”, după cum au explicat reprezentanţii ISU Sibiu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Diana Lazăr, în 2009, pompierii au fost solicitaţi, prin numărul unic de urgenţă 112, să intervină în 4100 de cazuri. Dintre acestea, 44 au fost alerte false, iar în 12 situaţii echipajele de pompieri s-au întors din drum pentru că nu a mai fost nevoie de intervenţia lor. De asemenea, în 80 la sută dintre cazuri a fost nevoie de intervenţia echipajelor SMURD.

Ziua de 11 februarie a fost declarată oficial Ziua Europeană 112 în urma unei hotărâri a Parlamentului European şi a Comisiei Europene, după ce, în 1991, numărul 112 a devenit număr unic gratuit pentru apelurile de urgenţă, în toate statele membre ale Uniunii Europene.

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav