Lucrari la strazi si modificari de sensuri E-mail
Lucrari la strazi Nouă străzi din Sibiu sunt aproape finalizate, iar alte patru vor intra în lucrări de pregătire pentru sezonul de iarnă. Primăria a hotărât şi modificarea câtorva sensuri de circulaţie, la străzi din apropierea centrului istoric şi din zona Dumbrăvii-Calea Cisnădiei.

Lucrări finalizate

Pe strada Nicolae Iorga, o investiţie de mare amploare, lucrările se apropie de finalizare şi pe ultimul tronson, cel situat între Bulevardul Mihai Viteazu şi Calea Cisnădiei. Constructorul a finalizat turnarea stratului de uzură şi asfaltarea trotuarelor. În viitorul apropiat, va fi gata şi parcarea de la intersecţia cu Calea Cisnădiei, urmând marcarea locurilor şi montarea indicatoarelor.

Tronsonul de pe Aleea Călăreţilor, situat între strada Goga şi Privighetorilor, va fi finalizat în ceea ce priveşte carosabilul. Celălalt tronson al străzii, dintre strada Privighetorilor şi Ludoş, va fi adus la nivel de balast pentru a putea permite traficul. Lucrările vor fi finalizate anul viitor.

În cazul pachetului de 19 străzi, lucrările sunt finalizate în proportie de 70 la sută. Pe strada Căprioarelor şi Secerătoarelor, lucrările la infrastructura rutieră vor începe anul următor. Pe strada Verzăriei se lucrează în prezent la reţeaua de canalizare şi apă. Pe restul de 15 străzi s-a turnat deja primul strat asfaltic – binderul.

O altă lucrare de mare amploare, care se apropie de final, este strada E.A. Bielz. Echipele de lucru ale constructorului au turnat binderul pe toată lungimea carosabilului. Trotuarele şi parcările sunt la nivel de balast şi pot fi folosite.

Şi lucrările pe strada Filarmonicii sunt aproape gata. În prezent, constructorul mai trebuie să toarne stratul de uzură şi să facă marcajele. Lucrarea a presupus intervenţii la reţeaua de apă şi electrică, reconfigurarea stratului carosabil şi a locurilor de parcare.

Pe strada Alexandru Xenopol, pavajul a fost executat în proporţie de 75 la sută. Montarea acestuia se va finaliza până la jumătatea lunii noiembrie, urmând betonarea trotuarelor.

Pe strada Turda, lucrările s-au desfăşurat pe tronsonul dintre Şoseaua Alba Iulia şi sensul giratoriu din Zona Industrială Vest, pe o lungime de aproximativ 1,1 km. Au fost executate reţelele de apă şi canalizare pluvială, iar pe contractul ISPA s-a executat canalizarea menajeră. Strada va fi finalizată până la primul strat de asfalt.

Lucrările de refacere a carosabilului pe strada Morilor vor fi finalizate până la sfârşitul lunii noiembrie. Şi carosabilul de pe Şoseaua Alba Iulia va fi gata săptămâna viitoare.

Pe strada Movilei au fost finalizate lucrările la reţeaua de apă şi canalizare, iar pabajul a fost terminat în proporţie de 70 la sută. Primăria nu va întârzia cu această lucrare până la venirea iernii.

Pregătiri pentru iarnă

Pe strada Dragalina, reţeaua de apă a fost finalizată, urmând să fie executate cuplările. Anul acesta va fi gata şi canalizarea. Lucrările la structura rutieră vor începe anul viitor.

Pe strada Rusciorului reţeaua de apă este finalizată şi în funcţiune, până la sfârşitul lunii noiembrie fiind gata şi reţeaua de transport şi distribuţie gaz. Înainte de intrarea în iarnă va fi aşternut un strat de balast pentru a permite circulaţia riveranilor.

Pe străzile Decebal şi Nouă, se lucrează la reabilitarea reţelelor de gaz. Stratul rutier va fi refăcut de-abia de la anul.

Firma Sistem Yapi continuă lucrările la reţeaua de canalizare pe străzile Căprioarelor, Ţiglari, Câmpului, Bahluiului, Şoseaua Alba Iulia şi DN14.

Modificări în trafic

În cadrul planului de fluidizare a circulaţiei în cartierele sibiene şi reconfigurarea locurilor de parcare în aceste zone, municipalitatea va institui circulaţia în sens unic pe o serie de străzi din zona Calea Dumbrăvii – Calea Cisnădiei. Pe străzile Anton Pann şi Gheorghe Dima există deja instituit sensul unic, iar din 3 noiembrie, acesta se va institui şi pe străzile Aron Pumnul, dinspre Calea Cisnădiei înspre Calea Dumbrăvii, Putnei, dinspre Calea Dumbrăvii spre Arieşului, şi Bacovia, dinspre strada Arieşului spre Calea Dumbrăvii.

O modificare importantă în sensurile de circulaţie va avea loc în zona străzilor Filarmonicii, Gheorghe Lazăr, General Magheru şi Pompei Onofrei. Din 7 noiembrie, odată cu finalizarea lucrărilor pe strada Filarmonicii, se va reveni la sensurile unice existente înainte de devierea traficului, pentru execuţia lucrărilor pe strada Filarmonicii. Astfel, pe Filarmonicii se va circula dinspre strada Pompei Onofrei spre General Magheru, pe strada Gheorghe Lazăr se va circula dinspre strada General Magheru spre Bulevardul Corneliu Coposu, iar pe General Magheru se va circula dinspre strada Filarmonicii spre strada Constituţiei.

Parcări noi

Pe strada Berăriei vor fi trasate 30 de locuri de parcare laterale, din Piaţa Revoluţiei până în Bulevardul Corneliu Coposu, pe partea dinspre parcarea teatrului.

Pe strada Gimnasticii vor fi marcate 56 de locuri de parcare laterale, pe partea cu casele.

Pe strada Izvorului vor fi marcate 129 de locuri de parcare. Pe partea cu spitalul se va parca lateral, iar pe partea opusă a străzii, parcarea se va face oblic faţă de bordură. În crearea locurilor de parcare se va avea în vedere degajarea intersecţiei unde este intrarea la Spitalul de Urgenţe, pentru a permite astfel accesul rapid al ambulanţelor.

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav