Noul primar al Mediasului a depus juramantul E-mail
Noul primar Medias În faţa unei săli arhipline, Teodor Neamţu a rostit jurământul în calitatea de primar al oraşului de pe Târnava Mare. Noul edil spune că va avea foarte mult de lucru pentru a ajunge la performanţa obţinută de fost primar al Mediaşului, Daniel Thellmann.

„Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac cu bună credinţă tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea, pentru binele locuitorilor municipiului Mediaş. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”. Acesta a fost jurământul depus ieri după-amiază de Teodor Neamţu, noul primar al municipiului Mediaş, ales de aproape 70% dintre medieşeni în cadrul alegerilor parţiale locale din data de 22 noiembrie.

 Personalităţi politice, angajaţi ai primăriei şi o mulţime de medieşeni au umplut ieri la ora 16 sala mare de şedinţe a Primăriei Mediaş, pentru a participa la şedinţa extraordinară de depunere a jurământului de primar de către Teodor Neamţu. De asemenea, la eveniment a fost prezent şi subprefectul judeţului Sibiu, Rareş Macrea, care i-a transmis noului edil şef al Mediaşului, mesajul prefectului Constantin Trihenea. „Aşa cum am spus şi în cuvântarea către Consiliul Local şi cei prezenţi, primul meu gând a fost acela că va fi un mandat greu, dacă vreau să ajung la performanţele lui Daniel Thellmann.

Sigur, celelalte sarcini pe care le am în faţă sunt mai uşoare, mai grele, în funcţie de proiectele pe care le avem, dar ca să ajung la performanţa fostului primar, va trebui să muncesc foarte mult. Eu sper ca cele propuse de mine pentru medieşeni să le realizez cu ajutorul Consiliului Local, al aparatului primăriei, dar şi cu ajutorul cetăţenilor şi să ne atingem obiectivul nostru, ca Mediaşul să devină un oraş în care să vrei să trăieşti, în care tinerii să dorească să se întoarcă după ce termină o şcoală, un oraş în care să ne simţim cu toţii bine şi un oraş care să prospere”, ne-a declarat imediat după finalul şedinţei extraordinare, noul primar al Mediaşului, Teodor Neamţu.

Teodor Neamţu s-a născut pe data de 5 octombrie 1954 şi este absolvent al Academiei pentru Înalte Studii Militare din Bucureşti. Între anii 2000 şi 2004 a fost consilier local în cadrul Consiliului Local Mediaş, iar din anul 2004 a fost ales viceprimarul municipiului de pe Târnava Mare. Este căsătorit şi are un copil. Teodor Neamţu a câştigat Primăria municipiului Mediaş din primul tur în cadrul alegerilor parţiale locale din 22 noiembrie, obţinând 68,27% din voturi la alegerile parţiale. Pe locul 2 s-a clasat Fănel Mendea, candidatul Partidului Social Democrat, care a obţinut 13,38% din sufragiile medieşenilor, iar pe locul 3 a fost George Petrescu, candidatul Partidului Naţional Liberal cu 12,85%.

Sursa: Tribuna
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav