O mare de oameni si un munte de flori la despartirea de Daniel Thellmann E-mail
Despartirea de Daniel Thellmann La o săptămână după ce a pierdut lupta cu moartea din cauza unei boli incurabile, fostul primar al Mediaşului, Daniel Thellmann (49 ani) a fost condus, duminică după amiază, pe ultimul drum, de o adevărată mare de oameni.

Atât platoul din faţa primăriei cât şi cimitirul catolic s-au dovedit neîncăpătoare pentru mulţimea dornică să-i aducă un ultimul omagiu, celui de-al doilea primar de etnie germană şi rit evanghelic din istoria postbelică a municipiului de pe Târnava Mare. Durerea a fost enormă în primul rând pentru septuagenara Elisabeta Thellmann, nevoită să-şi înmormânteze prematur singurul copil.

Nu înseamnă că au suferit mai puţin soţia Sofia, ori cele două fiice Claudia-Doris (25 ani) şi Christine (22 ani) rămase de acum fără cel mai important sprijin. A fost pur şi simplu emoţionantă “iertăciunea” rostită de protopopul ortodox Grigore Doru Gâdea, din cadrul soborului de zece preoţi, în frunte cu Î.P.S. dr. Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului, ce au oficiat slujba religioasă de înhumare. Protopopul a prezentat întreaga viaţă şi activitate a fostului edil-şef al Mediaşului.

Ceremonia de înhumare a fost una fastuoasă, Daniel Thellmann fiind condus, într-un ultim tur al oraşului pe care l-a “administrat” timp de cinci ani, de mai multe limuzine ce au însoţit cortegiul funerar. Cu toate că au ţinut să fie prezenţi la ceremonia funerară până şi adversarii politici ai lui Daniel Thellmann, marele absent s-a numit Klaus Werner Johannis. Primarul Sibiului se pare că nu a putut “digera” nici în faţa morţii, spre deosebire de preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Martin Bottesch, “trădarea” lui Thellmann, cel care în preajma alegerilor locale din 2008, a optat pentru trecerea sa în “barca” PD-L. Singura notă discordantă cu momentul emoţionant şi, totodată, dureros prin care a trecut Mediaşul şi locuitorii săi, au făcut-o câţiva reprezentanţi ai Primăriei care dintr-un neînţeles exces de zel s-au războit tot timpul cu jurnaliştii cărora le-au interzis să filmeze sau să facă fotografii, atât în incinta instituţiei din Piaţa Corneliu Coposu, cât şi în cimitir, motivându-se că “aşa a dorit familia”.

Aceştia au “angajat” chiar şi bodyguarzi care s-au erijat în poliţişti ce s-au ocupat exclusiv de ştergerea imaginilor captate de aparatele foto sau camerele de luat vederi. E imposibil de crezut că aparţinătorii legali ai defunctului au dorit ca o persoană publică de mare anvergură, aşa cum a fost Daniel Thellmann, să nu fie mediatizată în momentul în care mii de medieşeni i-au adus un ultim omagiu sau au ţinut să-l conducă pe ultimul drum. De altfel, muntele de flori care a umplut mormântul lui Daniel Thellmann a dovedit din plin cât de iubit şi de apreciat a fost acesta de comunitatea care l-a propulsat, pentru două mandate, în fruntea străvechii urbe de pe Târnava Mare.

O mare de oameni şi un munte de flori, la despărţirea de Daniel Thellmann

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav