O noua promotie de medicinisti a iesit de pe bancile Universitatii E-mail
Noua promotie de medicinisti Ieri s–a desfăşurat cursul festiv al absolvenţilor Facultăţii de Medicină "Victor Papilian" din Sibiu * evenimentul s–a desfăşurat la Sala Thalia *

Proaspeţii absolvenţi ai Facultăţii de de Medicină "Victor Papilian" din cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu au participat ieri la Cursul Festiv, ultimul curs din viaţa lor de studenţi, eveniment ce s-a desfăşurat la Sala Thalia, umplută până la refuz de părinţi, rude şi prieteni ai viitorilor medici. Profesorul Manuela Mihalache, decanul facultăţii, i-a felicitat pe absolvenţi pentru că au ales cea mai nobilă dintre meserii, aceea de a-şi ajuta semenii aflaţi în suferinţă, le-a transmis că cei şase ani de facultate sunt doar ABC-ul meseriei, după care vor urma ani întregi de cursuri şi specializări şi faptul că diploma universitară pe care au obţinut-o la Sibiu este recunoscută în cadrul Uniunii Europene, motiv pentru care tinerii medici pot fi ambasadori ai medicinei româneşti în străinătate.

Miruna Lupu, şef de promoţie la Medicină Dentară, şi Ana Hilma, şef de promoţie la Medicină, le-au vorbit celor prezenţi şi le-au predat cheia colegilor care, începând din toamnă, vor fi în anul terminal.

Sursa: Tribuna
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav