| Paini nationale de la Panalim |
|
Sibienii care vor cumpăra miercuri, 28 iulie, pâine de la producătorul local Panalim, vor avea o surpriză. De fiecare ambalaj va fi lipită o felicitare personalizată cu imnul României.Peste 8000 de pâini produse de Panalim miercuri, 28 iulie, vor ajunge la sibieni alături de o felicitare cu versurile imnului naţional. Producătorul local demarează, astfel, o campanie fără precedent în judeţul Sibiu şi doreşte să marcheze Ziua Naţională a Imnului României. „Alături de savoarea plină de tradiţie a pâinilor atent alese de brutarii Panalim, consumatorii se vor putea delecta şi cu o felie de istorie şi îndemn la sărbătoare. În vremuri dificile pentru consumatorii noştri ne-am hotărât să le fim aproape şi într-un mod inedit–să le dăruim puţină putere de a înfrunta greutăţile prin cuvintele puternice ale imnului României şi, de ce nu, să le amintim ca 29 iulie e zi de sărbătoare şi implicit un moment de bucurie şi speranţă.”, a spus managerul general al companiei cisnădiene, Vasile Ştefănuţă. Sursa: Rondul de Sibiu |
| < Precedent | Urmator > |
|---|
|
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO: Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial. Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi: LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului. |
|
Pensiunea Marcu Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis. Detalii... |
| Delikatesse Chocolate Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii... |
| Pro-Riders Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii... |
|
| Hotel Levoslav House Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii... |
|