Peste 1500 de sibieni s~au bucurat de o primavara pe ritmuri traditionale E-mail
ritmuri traditionale Nu ştiu alţii cum sunt, dar ştiu că sibienii au mare apetit pentru folclor. Fie că e vorba de nume încă necunoscute ale muzicii populare, de interpreţi consacraţi sau de ansambluri de dansuri tradiţionale, sălile de spectacol gem mereu de oameni. Aşa a fost şi la ediţia cu numărul 14 a Festivalului –Concurs „Vară, Vară, Primăvară”. Şi nu de mirare pentru că spectatorii s–au bucurat de un spectacol muzical–coregrafic de excepţie.

Peste 1500 de spectatori, 15 tineri concurenţi, 27 de interpreţi consacraţi, două ansambluri de dansuri tradiţionale au jucat în roluri principale într-un spectacol maraton de ºapte ore la Festivalul Concurs Naţional al Tinerilor Interpreţi de Muzică Populară „Vară, Vară, Primăvară”. Evenimentul a fost organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii”, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu şi împreună cu Cercul Militar Sibiu.

Laureaţii festivalului

Joi, în prima seară de festival, 15 tineri au urcat pe scenă în faţa juriului şi a publicului. Şi-au pus opincile în picioare, au îmbrăcat ii, iţari şi cătrinţe şi au încercat să ne demonstreze că lumea satului de altădată şi-a deschis pentru ei tainele cântecului. Nici specialiştii şi nici spectatorii (invitaţi, în premieră, să voteze interpretul favorit) nu au avut o misiune tocmai uşoară, dar cum orice concurs are trebuie să-şi desemneze câºtigãtorii, vineri, în cea de-a doua seară de festival i-am cunoscut pe învingători.

Marele Premiu al festivalului a fost adjudecat de Florin Teodor Boita, Premiul I – de Anamaria Năşcuţiu, Premiul II – Milena Ţaran, Premiul III – Ioana Urs, Menţiuni – Marian Eusebiu Dascăl şi Gelu Trancă, Premiul Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale “Cindrelul – Junii” Sibiu – Ion Chiş, Premiul Cercului Militar Sibiu – Gabriel Dumitru, Premiul pentru valorificarea cântecului tradiţional bănăţean – Pavel Petraşcu, Premiul pentru autenticitatea cântecului şi costumului din Ţara Secaşelor - Ioana Larisa Socaciu, Premiul pentru păstrarea şi promovarea cântecului popular românesc în diaspora- Veaceslav Bînzari şi Ilie Caraş. Ioana Larisa Socaciu a fost preferata sibienilor, aşa că ea a plecat acasă cu un al doilea premiu, cel al Publicului. “Pentru mine şi pentru instituţia noastră, toţi aceşti tineri sunt câştigători pentru că au ales să ducă mai departe folclorul românesc”, a spus Silvia Macrea.

“Un festival de cele mai înalte cote valorice şi organizatorice”

Premiile festivalului au fost oferite de membri ai juriului - Eugenia Florea, preşedinte al juriului şi realizator emisiuni Radio România Actualităţi, Ilie Moise, etnolog Universitatea “Lucian Blaga”, Marcel Japie, director Cercul Militar Sibiu, Mariana Anghel, interpretă de muzică populară, Nineta Popa, interpretă de muzică populară, Marcel Părău, referent muzical CJCPCT Cindrelul-Junii Sibiu, Cătălin Badea, laureatul ediţiei 2009, Silvia Macrea, director festival. Trofeul festivalului a fost înmânat câştigătorului de preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Martin Bottesch. “Azi s-a pomenit de multe ori numele Junii Sibiu, azi s-a pomenit de multe ori numele Silviei Macrea şi recunosc că suntem mândri şi bucuroşi că-i avem la Sibiu. Suntem bucuroşi, de asemenea, că putem susţine evenimente ca acesta, când sala de spectacole se dovedeşte a fi neîncăpătoare”, a declarat Martin Bottesch.

Despre valoarea festivalului şi dificultatea competiţiei de la Sibiu a vorbit Eugenia Florea: “Vară, Vară, Primăvară este un festival de cele mai înalte cote valorice şi organizatorice. Îi felicit pe toţi concurenţii care au avut curajul să vină în acest concurs, un concurs greu, dar care şi-a câştigat notorietate prin valorile care s-au lansat pe această scenă.” Exemplele au venit prin recitalurile din prima seară, cele ale laureaţilor ediţiilor precedente: Virginia Irimuş, Alexandru Brădăţan, Izabela Tomiţă, Stana Stepanescu, Roxana Reche, Ciprian Zopotă, Lavinia Goste, Costel Popa, Ion Drăgan, Traian Stoiţă, Camelia Cosma Stoiţă şi Anca Mărginean. Spectacol cu nume grele

Nu orice tânăr de 18 ani care aspiră să devină interpret de muzică populară are prilejul să cânte pe aceeaşi scenă cu nume grele ale scenei folclorului românesc. La Sibiu, acest lucru se întâmplă în fiecare an, pentru că organizatorii festivalului au gândit un eveniment în cadrul căruia tinerilor li se oferă modele, li se oferă posibilitatea de a învăţa şi de a vorbi cu cei care au în spate sute de spectacole, dar şi ani de muncă, ani de culegeri folclorice în satele României. Mariana Anghel, Nineta Popa, Veta Biriş, Sava Negrean Brudaşcu, Marcel Părău şi mai tinerii Ilie Medrea, Daniel Rosalim, Viorica Telcean, Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Adrian Neamţu, Bogdan Filimon, Viorica Ţepeş, Alina Pinca, Răzvan Năstăsescu sunt cei care au oferit modele în acest an concurenţilor de la “Vară, Vară, Primăvară”.

Şi pentru că i-am pomenit pe invitaţii festivalului, trebuie să spunem câteva cuvinte şi despre religiozitatea cu care a fost ascultată o doină interpretată de Adrian Neamţu, despre lumina coborâtă în suflete de Mariana Anghel sau de cântecele bătrâneşti interpretate de Veta Biriş şi Marcel Părău, despre patosul pus în joc de ansamblurile “Ceata Junilor” şi “Junii Sibiului”, despre emoţia cu care au cântat acasă doi interpreţi care urcă de obicei pe scene din străinătate: Bogdan Filimon şi Viorica Ţepeş. Celor doi, organizatorii le-au oferit, în afara concursului, Diplome de excelenţă pentru promovarea folclorului în comunităţile de români din SUA.

În final, câteva cuvinte despre marele câştigător al festivalului: publicul sibian care s-a bucurat de un spectacol de calitate şi care i-a răsplătit pe artişti şi organizatori cu ropote de aplauze şi cereri de bis. (M. S.)

Sursa: Tribuna
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav