Primul kilometru de asfalt pe Sibiu Agnita E-mail
primul km de asfalt Cei care străbat zilnic drumul judeţean Sibiu – Agnita au primit veşti bune în ultimele zile. Sâmbătă, societatea Comtram, liderul consorţiului de firme care reabilitează tronsonul de drum judeţean, a început turnarea asfaltului pe porţiunea de drum pe care a fost aşternut stratul de piatră spartă.

Până ieri după–amiază, angajaţii societăţii Comtram au turnat în jur de 800 de metri de covor asflatic şi erau în pregătire încă 200 de metri. Cel mai probabil, astăzi se va trece de un km de drum asfaltat. În paralel, societatea DPC, partener în acest consorţiu, a început şi ea turnarea covorului de asfalt. Ieri după–amiază, firma sibiană a reuşit turnarea unui covor de asfalt de aproximativ 300 de metri.

Angajaţii COMTRAM au lucrat sâmbătă şi duminică, pentru a profita de vremea bună, iar cei de la DPC au început asfaltarea în cursul dimineţii de ieri. Cele două firme toarnă asfaltat pe porţiunea de drum ce a fost decopertată în toamna anului trecut şi apoi reabilitată prin aşternerea stratului de piatră spartă. Tot atunci, s-au realizat şi lucrările de lărgire a drumului. Este vorba despre aproximativ 14 km. Totuşi, mai este calea lungă până la finalizarea lucrărilor, în vara lui 2011, însă lucrurile încep să se mişte vizibil pe DJ Sibiu - Agnita.

Cei care fac naveta în aceste zile trebuie să se înarmeze cu răbdare, deoarece la începutul porţiunilor pe care se toarnă asfaltul angajaţii societăţilor de drumuri desfăşoară şi activitatea de semnalizare. Deocamdată, pe noile porţiuni asfaltate nu se poate circula, astfel că în dreptul acestora se circulă pe un singur sens de mers. Constructorii, în speţă COMTRAM - DPC - SINECON - CON - A, au recuperat destul de bine din întârzierile cauzate de condiţiile meteo nefavorabile din acestă primăvară, astfel că sunt pregătiţi să atace noi tronsoane. Trebuie precizat că pe perioada desfăşurării lucrărilor circulaţia rutieră nu va fi oprită, constructorii cerând mai multă răbdare din partea şoferilor.

De mersul lucrărilor de modernizare şi reabilitare a DJ Sibiu - Agnita s-a interesat, ieri, Ioan Banciu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu. Acesta a vrut să urmărească îndeaproape lucrările de turnare a stratului de asfalt şi care este stadiul lucrărilor, în special, cele care vizează podurile de pe acest tronson de drum.

Sursa: Tribuna
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav