Profesorii incep saptamana cu greva japoneza E-mail
Profesorii in greva japoneza Peste 5000 de profesori din judeţul Sibiu se vor afla luni, 5 octombrie, în grevă japoneză. Aceştia sunt nemulţumiţi de grila de salarizare cuprinsă în legea unică a bugetarilor şi de măsura celor 10 zile de concediu fără plată.

Profesorii sibieni, afiliaţi Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Sibiu (SIPS) vor intra luni, 5 octombrie, în sălile de clasă, purtând la mână însemnul grevei japoneze. Potrivit reprezentanţilor SIP Sibiu, greva nu va afecta desfăşurarea activităţilor din şcoli. „Elevii se vor prezenta la şcoală, iar profesorii vor susţine orele conform programului. Greva japoneză se va desfăşura pe toată durata cursurilor”, spun reprezentanţii SIP Sibiu.

Greva japoneză, singura formă de protest viabilă

Profesorii sibieni au ales această formă de protest şi nu greva de o zi pentru că, spune preşedintele SIP Sibiu, Teodor Fîrţonea, „ acum lucrurile nu mai pot fi schimbate cu nimic. Legile au fost deja adoptate. Singurul lucru pe care îl mai putem face acum este să trimitem preşedintelui României o scrisoare de abrogare a pachetului de legi”, spune Teodor Fîrţonea.

Profesorii sunt nemulţimiţi de grila de salarizare cuprinsă în legea unică a bugetarilor care, conform aceleiaşi surse, „nu respectă pactul semnat în luna mai, mai exact clauza de a nu scădea veniturile profesorilor”. De asemenea, profesorii protestează împotriva celor 10 zile de concediu fără plată şi disponibilizările ce au loc în învăţământ.

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav