Programul Rabla incepe in 20 februarie E-mail
programul rabla Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru acest an al Administraţiei Fondului pentru Mediu, pe baza căruia se va putea derula, în perioada imediat următoare, Programul Rabla, a anunţat primul–ministru Emil Boc, la finalul şedinţei Executivului. Premierul a menţionat că Programul de înnoire a parcului auto se adresează persoanelor fizice şi juridice, urmând ca începând din acest an să fie extins şi pentru tractoare.

„Sper ca prin aceste măsuri să putem susţine activitatea economică, prin intervenţia directă a statului, astfel încât să putem depăşi această perioadă mai dificilă”, a declarat primul-ministru.

Ministerul Mediului, Laszlo Borbely, a precizat că aplicarea Programului Rabla pentru maşini, în acest an, va începe, cel mai probabil, în 20 februarie. „Din 20 februarie, persoanele care doresc să beneficieze de acest Program pentru maşini se pot prezenta la Remat pentru a face formalităţile”, a afirmat ministrul. În ceea ce priveşte aplicarea Programului Rabla şi pentru tractoare, ministrul Borbely a precizat că această componentă va fi demarată în jurul datei de 20 martie 2010.

Tichete transmisibile

Ministrul Mediului a mai explicat că în ceea ce priveşte aplicarea Programului Rabla pentru maşini, valoarea unui tichet valoric este de 3.800 de lei. „O persoană fizică sau juridică poate să meargă cu mai multe maşini, dacă le are în proprietate, primeşte vouchere, acestea sunt transmisibile. Interesul nostru, al autorităţilor, este să fie predate maşinile vechi, să dispară de pe piaţă. În ceea ce priveşte persoanele fizice, nu există limită valorică superioară până la care poate să predea maşini. În cazul persoanelor juridice, există limita de 200.000 de euro pe an, până la care pot fi predate maşini”, a explicat ministrul Laszlo Borbely.

Fără tichete la tractoare

În ceea ce priveşte procedura de aplicare a Programului Rabla pentru tractoare, ministrul Mediului şi Pădurilor a arătat că nu se vor acorda tichete valorice, precum în cazul autoturismelor, ci se va acorda sprijin de la stat, respectiv până la 17.000 de lei, dar nu mai mult decât 50% din valoarea noului tractor. Pentru acest an Fondul de Mediu are un buget de până la 1,8 miliarde de lei, din care vor fi finanţate mai multe programe de mediu, respective: Casa verde – cu energie regenerabilă -, programele referitor la apele uzate şi împăduriri, precum şi alte programe de protecţie a mediului.

Sursa: Tribuna
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav