Proiectele Universitatii de Vara agreate de primar E-mail
proiectele de vara Absolvenţii Universităţii de Vară de la Sibiu au expus, vineri, în holul primăriei, planşele proiectelor realizate în ultimele două săptămâni.

Expoziţia a fost prilejuită de festivitatea de încheiere a celei de a IX-a ediţii a Universităţii de Vară de la Sibiu, desfăşurată sub tema "Arhitectura inteligentă-concepte inovatoare pentru arhitectura viitorului", în perioada 20 – 31 iulie. Studenţii de la patru centre universitare din ţară, Bucureşti, Cluj, Oradea şi Timişoara, grupaţi în şase echipe, au realizat proiecte pentru diferite zone ale oraşului, folosind trei elemente principale, potrivit reprezentanţilor: elementul ecologic, spaţiul şi socialul.

Unul dintre proiectele prezentate în prezenţa primarului Sibiului, Klaus Iohannis, şi a viceprimarului, Virgil Popa, a vizat valorificarea râului Cibin, respectând cele trei elemente enunţate mai sus. Potrivit tinerilor arhitecţi, proiectul prevede realizarea unui spaţiu de promenadă pe malurile râului, apa fiind principala sursă de energie. Proiectul a fost primit foarte bine de primarul oraşului, care a cerut absolvenţilor realizatori ai proiectului, un plan mai detaliat. "Ideea mi se pare foarte bună. Dacă doriţi, realizaţi un plan mai detaliat şi trimiteţi mapa", a spus Iohannis.

Klaus Iohannis a lansat, de asemenea, iniţiativa angajării în cadul administraţiei locale a tinerilor absolvenţi, motivând că este nevoie de oameni tineri care să lucreze în administraţie. "Eu am mai lansat această iniţiativă şi o voi mai lansa şi în acest an. Dacă vi se pare interesant ce se întâmplă în Sibiu, poftiţi şi lucraţi cu noi. Avem nevoie de persoane tinere care doresc să lucreze în administraţie", a declarat Iohannis.

Cea de-a IX-a ediţie a Universităţii de Vară a fost organizată de Asociaţia pentru Tranziţia Urbană (ATU), în parteneriat cu-Universitatea de Arhitectură şi Urbanism «Ion Mincu» Bucureşti (UAUIM), cu sprijinul Primariei Municipiului Sibiu şi cu susţinerea financiară a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR).

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav