Promotia 2009 a academiei a defilat in Piata Mare E-mail
promotia 2009 Peste 60 de absolvenţi ai Academiei Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu au primit, vineri, gradele de ofiţeri, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc în Piaţa Mare a oraşului.

Cei 67 de absolvenţi, din care 15 fete, au primit gradul de sublocotenent în specializările “Managementul organizaţiei”, “Managementul economico - financiar” şi “Administraţie Publică”. Festivitatea a început la ora 10 cu salutarea Drapelului de Luptă şi intonarea Imnului Naţional al României.

A urmat alocuţiunea comandantului academiei, col. prof. univ. dr. Benoni Sfârlog, citirea ordinului ministrului apărării privind acordarea numelui promoţiei 2009 “Unirea principatelor Române 150” şi a ordinului de acordare a gradelor. A urmat intonarea imnului naţional şi defilarea tinerilor ofiţeri, cu care s-a şi încheiat festivitatea.

De-a lungul zilei de vineri, absolvenţii au intrare gratuită la Muzeul Naţional Brukenthal, după cum a declarat directorului muzeului, Sabin Luca.

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav