RIFF in concert la Medias E-mail
Concert Riff Trupa RIFF le pregăteşte medieşenilor un concert-eveniment. Manifestarea va avea loc miercuri, 19 mai, începând cu ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Mediaş. Trupa sibiană marchează, prin muzică, cei 40 de ani de activitate, concertul făcând parte din turneul aniversar RIFF - Nerostitele Cuvinte, care se desfăşoară în perioada 29 ianuarie – 21 mai, în mai multe oraşe din ţară.

Cele patru decenii de activitate ale trupei au dus rock-ul sibian mai aproape de publicul din Bucureşti, Târgu Mureş, Sibiu şi Deva, urmând spectacole în Mediaş, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Oradea, Arad, Braşov, Craiova, Piteşti, Constanţa, Galaţi, Suceava, Piatra Neamţ, Alba Iulia, Piteşti şi Râmnicu Vâlcea.

Grup cu experienţă

Zece albume muzicale, peste 3.500 de concerte în ţară şi în Europa sunt doar câteva dintre lucrurile care pot fi spuse despre una dintre cele mai longevive trupe din România. În cei 40 de ani de activitate, rockerii de la RIFF au încântat publicul cu piese precum: "Ana-Maria", "În loc de bun rămas", "Regele şoselei", "Doi străini", "A trecut vara", "Un joc a fost", "Primii paşi", "Povestea lor", sau "Cercul vieţii".

Concertul de la Mediaş este un eveniment cofinanţat de Consiliul Judeţean Sibiu prin Bibloteca Judeţeană ASTRA Sibiu, intrarea la spectacol făcându-se numai pe bază de invitaţii. Acestea pot fi procurate printr-un e-mail la adresa Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.

Sursa: Tribuna
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav