Risc ridicat de avalansa in Muntii Fagaras E-mail
risc avalansa Meteorologii sibieni au anunţat că riscul de producere a avalanşelor în masivul Făgăraş este de gradul patru, pe o scară de la unu la cinci, iar în zona montană continuă să ningă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu, la Bâlea Lac, stradul de zăpadă este de 176 de centimetri şi ninge în continuare. Stratul de zăpadă proaspătă are între 20 şi 40 de centimetri grosime, chiar mai mult în văi, iar instabilitatea este foarte mare. În aceste condiţii, s-a stabilit că riscul de avalanşă de gradul patru - risc mare - din cinci posibile.

"Este posibilă declanşarea spontană (naturală) a unor avalanşe de mari dimensiuni pe pantele suficient de înclinate, riscul va fi sporit la supraîncărcari uşoare (trecerea unui turist sau schior)", se arată în buletinul de specialitate al Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu, postat pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Avertizarea meteorologilor este valabilă până luni, la ora 20.00, dar aceştia anunţă că tendinţa se păstrează în următoarele două zile. În aceste condiţii, salvamontiştii recomandă turiştilor prudenţă maximă şi să nu părăsească zona cabanelor

Sursa: Tribuna
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav