Sibiu ~ Decembrie 1989 E-mail
sibiu-1989 Pregătirea revoluţiei: 18-20 decembrie. Evenimentele de la Timişoara au fost aflate pe diferite căi - posturi de radio străine, studenţii veniţi în vacanţă, telefoane între rude şi prieteni. Astfel, s-au format mai multe grupuri de acţiune fără să ştie unele de altele, pentru a scoate populaţia Sibiului pe străzi, în solidaritate cu Timişoara:

1. Grupul Balanţa, care în 20 decembrie '89 a pregătit ieşirea în stradă, pentru data de 21 decembrie '89. Astfel, strungarul Vasile Lantos aprinde o lumânare pe strung în memoria victimelor şi strigă: "Nu vă e frică, Ceauşescu pică! Marius Florin lacob rupe cametele UTC.

2. Grupul IUPS - maistrul Puiu Nicolae Fesan, în noaptea de 20 decembrie 1989, adună 81 de muncitori în secţia 100, scriu cântecul "Deşteaptă-te române" pe 250 de fluturaşi şi pregătesc ieşirea în stradă, pentru 21 decembrie '89.

Desfăşurarea Revoluţiei

În dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, în jurul orei 8:00, muncitorii de la Balanţa se adună în faţa întreprinderii unde au loc discuţii aprinse. În acelaşi timp, mai mulţi oameni din întreprinderi sibiene se adună în Piaţa Unirii. La ora 8:30 Puiu Nicolae Fesan ia legătura cu loan Oană şi, după un scurt plan de acţiune, încep să cânte "Deşteaptă-te române", mergând în jurul rondului de flori din faţa magazinului "Dumbrava". Au strigat diferite lozinci împotriva conducerii comuniste şi de solidaritate cu Timişoara.

Forţele de represiune au apărut şi cele 28 de persoane au fost bătute în faţa a peste 400 de persoane, care priveau din apropiere, neputincioase, la aceste momente dramatice. loan Oană este arestat.

În acelaşi timp, grupul de la Balanţa, aproximativ 36 de muncitori, pleacă spre Piaţa Mare. În drumul lor cheamă la luptă muncitorii de la întreprinderile IPL, IRES şi Mecanica, care s-au alăturat mult mai târziu. Ajunşi în faţa Liceului "Gheorghe Lazăr", sunt bătuţi şi o parte dintre ei arestaţi (Călin Ghe. Constantin, Pascaru Mihal, Pascaru Daniel, Cătălinoiu loan, Frolich Adolf).

Cei care au scăpat din faţa magazinului "Dumbrava" şi din faţa Liceului "Gheorghe Lazăr" se întâlnesc în Piaţa Mare. Două autoturisme ARO şi un autoturism Dacia fac înconjurul grupului din Piaţa Mare, făcând arestări. Miliţienii din autoturismul ARO de culoare albastră arestează trei persoane, plecând cu viteză. Autoturismul Dacia a demarat în viteză printre revoluţionari, cerând respectarea ordinii şi liniştii publice. Autoturismul ARO a fost întors cu roţile în sus şi incendiat de către o tânără. O oră şi 20 de minute, piaţa a fost liberă, mai precis a revoluţionarilor, o mare masă de oameni care au cântat "Deşteaptă-te române", "Hora unirii" şi au strigat lozinci de solidaritate cu Timişoara.

La ora 10:25, de pe str. Gheorghe Lazăr au venit aproximativ 120 de elevi militari de la UM 01512, conduşi de ofiţerul Cristian Teodorescu şi s-au aliniat la aproximativ 15 m de statuia lui Gheorghe Lazăr, cu faţa spre Cofetăria Perla, Casa Albastră. După câteva secunde, ofiţerul dă comanda de foc şi fiecare soldat execută în plan vertical un sector de cartuşe de război. În acest timp cade prima jertfă pe altarul libertăţii. Loan Mititel, 34 ani, împuşcat în piept de un grup de persoane mai în vârstă, îmbrăcate în uniforme albastre şi kaki, fără grade şi epoleţi, aflaţi în flancul drept al militarilor.

Piaţa a fost înconjurată de trupele Ml şi M.Ap.N. Revoluţionarii au fost udaţi de către pompieri, s-au aruncat gaze lacrimogene, fumigene şi petarde, dar nu s-a părăsit piaţa, până când un grup masiv a început să strige: "Să mergem la Judeţ!". Au plecat la Judeţ fără alte distrugeri materiale, luând în grupul lor, care creştea văzând cu ochii, toată populaţia care se afla pe strada Nicolae Bălcescu.

De la câteva zeci de persoane, grupul a crescut ajungând la câteva sute. La Universitatea de pe B-dul Victoriei au fost întâmpinaţi de soldaţi cu câini şi arme. Rupând acest baraj, mulţimea a ajuns în faţa Consiliului Judeţean, unde au cerut un dialog între ei şi Nicu Ceauşescu, lucru care nu le-a fost acceptat.

Nemultumiţi, revoluţionarii au plecat să scoată întreprinderile în stradă, mergând pe traseul Spitalul Judeţean - unde au fost întâmpinaţi cu flori de către personalul medical şi bolnavi, la gară - unde au fost date jos pancartele comuniste. Ajunşi în faţa întreprinderii "Independenţa", aceştia au forţat poarta întreprinderii, au doborât pancartele comuniste şi au luat cu ei muncitorii.

Pe tot acest traseu li s-au alăturat un număr foarte mare de persoane, iar în jurul orei 13, au intrat din nou în Piaţa Mare manifestând paşnic în tot oraşul, după care au plecat la Miliţie, să ceară eliberarea arestaţilor. S-au purtat discuţii cu comandantii Miliţiei şi Securităţii, lăsând un grup de nouă persoane să cerceteze aceste instituţii. Manifestantii au fost eliberaţi, iar marşul a continuat pe străzile Sibiului, ridicând la luptă tot oraşul.

Seara au venit şi muncitorii din Mârşa, iar în jurul orei 21, în faţa Miliţiei s-au tras focuri de armă (Vasile Diaconu, mort în 21 decembrie, ora 21, la intersecţia străzii Moscova cu Armata Roşie), deoarece revoluţionarii au incendiat câteva autoturisme ale miliţienilor, protestând împotriva forţelor de represiune. Victimele au fost duse la spital, iar pe tot timpul nopţii s-au format pichete de veghe, menţinând în alertă toate forţele de represiune.

În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, muncitorii din întreprinderile sibiene au ieşit organizat în stradă. La ora 9,20, la îndemnul unor tineri şi sub presiunea străzii, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor montează pe copertina acesteia staţii de amplificare şi se organizează o mare adunare popu lară. Aici iau cuvântul şi vorbesc liber revoluţionarii Nicolae Sucuturdean, Aurel Maxim - fost deţinut politic, preotul Nicolae Streza din Răşinari, care a dat citire unui manifest politic, prof. Mărginean, prof. Constantin Mihon , prof. Ion Ungureanu şi alţii. Au fost invitaţi câte zece reprezentanţi din fiecare întreprindere pentru a forma noua conducere a judeţului.

La ora 10:45, în Casa de Cultură a Sindicatelor a luat fiinţă Forumul Democratic al Judeţului Sibiu, care în acele clipe dramatice şi-a scris platforma-program ce a fost citită în faţa multimii. Au fost nominalizate 16 persoane ce s-au intitulat Comitetul de Apărare al FD al judeţului Sibiu.

Comitetul de apărare:

  • Streza Nicolae - preot Răşinari
  • Stoica Cornel Constantin – inginer Mecanica
  • Stratulat Emil - direrctorul Casei de Cultură
  • Dragu loan - colonel rezervă
  • Crăciun Ştetan - colonel
  • Ţuturea Moise – dr. inginer Facultatea de Mecanică
  • Bucur Mircea - inginer Dacia Service
  • Munteanu Liviu - inginer ICEMENERG
  • Gavrea loana - subinginer IPAS
  • Mitea loan Luca - electronist
  • Furdul Doina - ICS Mărfuri - Ind.
  • Cacoveanu Ovidiu - muncitor
  • Ştefan loan - impresar artistic
  • Gradinaru Mircea - Steaua Roşie
  • Oprea Mircea - ITA (student)
  • Avram Vasile - scriitor
  • Petcu Decebal - electrician Balanţa

Câteva din Hotărârile Comitetului de Aparare, din prima şedinţă:
1. Cooptarea principalelor unităţi pentru asigurarea popu laţiei cu pâine, apă, energie.
2. Asigurarea apărării bunurilor, paza tuturor obiectivelor economice.
3. Constituirea comitelelor de ordine.
4. Legătura permanentă cu staţia de apă.
5. Ediţie specială de ziar.

La ora 12:10, pe străzile Sibiului şi din clădiri au început să se tragă focuri de armă automată. Noua conducere a judeţului a plecat la Casa Armatei, iar o parte a ocupat Consiliul Judeţean. Se trăgea atât din Miliţie, cât şi din unităţile militare. La UM 01512 sunt aduse şi retinute toate persoanele suspectate de a fi acţionat împotriva revoluţiei.

Măcelul din Sibiu a durat mai multe zile, făcând din acesta oraşul cu cel mai mare număr de victime raportat la populaţie. Bilant: 99 morţi şi 274 răniţi. S-au tras peste un milion de cartuşe de război de diferite dimensiuni.

La Consiliul Judeţean, formaţiunea nou înfiinţată, care conducea destinele judeţului, avându-l în frunte pe preotul Nicolae Streza, a fost arestată de către colonelul Crăciun, în dimineaţa zilei de 24 decembrie '89. La Casa Armatei conduceau Moise Ţuturea, Aurel Maxim, Mircea Bucur, Doina Furdui, loan Luca Mitea, Adrian Radu Luca, Emil Stratulat, Vasile Lantoş, Constantin Bucatariu, Mircea Oprea şi alţii, care au fost schimbaţi, sub ameninţarea "cartuş pe ţeavă", de colonelul Dragomir. A fost impusă o nouă conducere, luând dintre revoluţionari doar câteva persoane: Aurel Maxim, Vasile Lantoş, Grigore Bejenaru şi Constantin Bucatariu, formând Frontul Salvării Naţionale.

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav