Sibiul peste Europa la rata abandonului scolar E-mail
Abandon scolar Rata părăsirii pemature a sistemului de educaţie a ajuns, la Sibiu, la aproape 20 la sută, în condiţiile în care media europeană este de aproape 15 la sută, iar ţinta Uniunii Europene pentru 2010 este de 10 la sută, scriu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Sibiu (IŞS), într-un raport de evaluare a situaţiei învăţământului sibian.

Potrivit datelor oferite de reprezentanţii IŞS, în anul şcolar 2008-2009, 701 elevi au renunţat să mai meargă la şcoală. Acelaşi raport arată că cele mai mari probleme există în rândul elevilor care urmează o şocală de arte şi meserii.

Cumulând cazurile de abandon şcolar din ultimii patru ani, durata unui ciclu de şcolaritate, rata brută a cuprinderii în învăţământul obligatoriu se diminuează cu 4,2 procente, iar cea a şcolarizării postobligatorii cu aproape 20 la sută. Procentul cel mai ridicat al ieşirii timpurii din sistem sau al abandonului şcolar este înregistrat la Şcolile de Arte şi Meserii, cu un procent de 5,60 la sută „fiind determinat de factori precum erorile în opţiunile pentru anumite filiere de formare, rata repetenţiei sau situaţia economică precară a unor familii”, se arată în raport.

Datele oferite de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al judeţului Sibiu, la o săptămână după începerea noului an şcolar, arată că, în anul şcolar 2008-2009, 701 elevi, din toate ciclurile şcolare, au abandonat şcoala din varii motive. Dintre aceştia, 449 provin din mediul urban, iar restul de 252 provin de la unităţile şcolare din mediul rural.

Cu toate acestea, potrivit aceluiaşi raport, numărul abandonurilor şcolare a scăzut cu 20 la sută, în naul şcolar 2008-2009, faţă de anul şcolar precedent, când au fost înregistrate peste 1000 de cazuri de abandon.

Absenteismul, cauza eliminărilor şi exmatriculărilor

Numărul de sancţiuni aplicate elevilor, în urma unui comportament neadecvat în unităţile şcolare, a scăzut, în comparaţie cu anul şcolar 2007-2008, probând o regresie a cazurilor de abateri disciplinare, mai scriu reperzentanţii IŞS în raport. „Cu toate acestea, fenomenul de absenteism rămâne o realitate îngrijorătoare, care grevează asupra gradului de participare la educaţie. Absenteismul rămâne principala cauză a eliminărilor şi a cazurilor de exmatriculare, cu sau fără drept de reînscriere, ce reprezintă 4,21 la sută din totalul elevilor înscrişi în învăţământul postobligatoriu.

Absenteismul se reflectă şi în numărul total al notelor scăzute la purtare: 11,87 la sută din notele la purtate sunt între 9 şi 7 şi 1,93 la sută sunt note sub 7, comparativ cu 2,27 la sută în anul şcolar 2007-2008.

Potrivit aceleiaşi surse, mediul familial dzorganizat este una dintre cauzele care duc la apariţia absenteismului în rândul elevilor sibieni, „mediul familial dezorganizat – în care nu există modele parentale pozitive – sau absenţa supravegherii parentale (părinţi plecaţi la muncă în străinătate)”, se arată în raport. De asemenea, o altă cauză este lipsa motivaţiei pentru şcoală a elevilor care prezintă toleranţă scăzută la efort intelectual sistematic, influenţa/presiunea anturajului, atracţia exercitată asupra elevilor de activităţi distractive sau chiar reţinerea elevilor acasă pentru treburi gospodăreşti, în mediul rural.

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav