Sporuri pe cale de disparitie E-mail
sporuri pe cale de disparitie Dupa ce s-au obisnuit sa incaseze, an de an, tot mai multe sporuri, care mai de care mai fanteziste, bugetarii se vad nevoiti sa se multumeasca, acum, cu mai putini bani. Daca anul acesta, unele sporuri le-au fost suspendate, din 2010, multe ar putea sa dispara. Insa nu toti bugetarii sunt egali. Pentru unii, privilegiile vor continua, indiferent de austeritatea bugetului.
In majoritatea cazurilor, sporurile incasate dubleaza salariile de baza ale bugetarilor.

Sporurile bugetarilor au reprezentat mereu un subiect controversat. Multe au fost, putine au ramas. Daca in vremurile bune multi functionari primeau sporuri si pentru activitatile pe care nu le faceau sau le-ar fi facut oricum si fara plata, acum situatia a luat o turnura drastica. In defavoarea angajatilor pe banii publici. Sporul de stres sau cel de telefon incep sa iasa din ecuatie. Cele ramase pot fi numarate pe degete, iar bugetarii se revolta. Asista cu neputinta la micsorarea vadita a salariilor finale, chiar si cu 50%, in cazul angajatilor din sistemul sanitar.

Maxim 30% din salariu

Conform declaratiilor liderului Sanitas, Dan Pirnoiu, anul 2010 va debuta cu surprize neplacute pentru bugetarii din sistemul sanitar, care se vor trezi cu o micsorare salariala de circa 50%, in conditiile in care sporurile nu se vor mai plati in totalitate. Ministerul Sanatatii intentioneaza sa opereze taieri masive in sporuri, astfel incat valoarea cumulata a acestora sa nu depaseasca 30% din salariul de baza. Aceasta, in conditiile in care toate cadrele medicale mizau pe sporurile ce le suplimenteaza veniturile de baza.

De pilda, doar sporul de vechime reprezinta 25% din salariul de baza. „Medicii aveau sporuri diverse, care faceau mai mult decat salariul. Daca, din 2010 se vor taia cele mai multe, salariul va scadea cu 50%, chiar mai mult. Ajungem de rasul societatii. Nu se mai platesc orele suplimentare zilnice, sambetele si duminicile lucrate, sporurile pentru trei ture lucrate. Ce sa mai zicem despre sporurile speciale, cum ar fi cel de dializa, de urgenta, de terapie si nu numai?", se intreaba Dan Pirnoiu. Acesta a tinut sa precizeze ca sindicalistii pe care ii reprezinta nu poate sta cu mainile in san in fata acestor modificari flagrante si ca toamna aceasta vor fi demarate actiuni de protest in urma deciziei renuntarii la sporuri.

"Prea multe"

In aceeasi situatie se afla si cadrele didactice. Desi pana si liderii de sindicat au recunoscut ca sporurile profesorilor erau „umflate", acum realitatea arata altfel. In multe cazuri, sporurile au o valoare in lege, iar pana cand ajung in mana dascalilor, sunt injumatatite sau, mai grav, reduse cu 70%. Este cazul sporului de naveta, care, legal, ar putea ajunge pana la 70% din salariu, dar, practic, nu ajung nici macar la 7% din salariu. Profesorii sibieni care beneficiaza de acest spor primesc doar de la 5, la 7% si intr-un singur caz valoarea sporului ajunge la 20%, respectiv la scoala generala din Rau Sadului.
„Cadrele didactice primeau, poate, prea multe sporuri. Acum, dupa atatea tensiuni, sincer, nici nu mai stiu exact care au ramas si care au fost scoase. Oricum, valoarea multora a fost micsorata vizibil. Conform legii, sunt necesare sporuri de fidelizare, de 15%, si sporuri de suprasolicitare, de 3%, sporuri care au fost taiate inca din 2004, pe motiv ca au crescut salariile cu 12%. Ar fi trebuit sa ramana cele de invatamant special, cele de invatamant simultan, cele de naveta sau indemnizatia pentru dirigentie", arata Teodor Fartonea, liderul Sindicatului Invatamantului Preuniversitar Sibiu.

Vechime si antena

Pentru angajatii Prefecturii Sibiu, lucrurile sunt ceva mai clare. Acestia si-au luat deja adio de la ideea de a beneficia de salarii de merit, de prime pentru vacanta sau de premii lunare. Cu totii se pot bucura, insa, de sporuri de vechime, de dispozitiv si de antena. In cazul in care functia lor presupune masuri sporite de securitate, angajatii Prefecturii mai primesc si sporuri de confidentialitate, in functie de mediul in care activeaza. „Sporul de vechime este intre 5 si 25% din salariu, cel de dispozitiv este de 25% din salariul de baza, iar cel de antena este 10%. Pentru angajatii care au acces la documente clasificate, in functie de nivelul de acces, se ofera spor de confidentialitate. Sporul de audit este de 25%, cel de control financiar preventiv de 25%, iar cel pentru manageri de 55%", explica Dorin Teodorescu, purtatorul de cuvant al Prefecturii Sibiu.

Magistratii, privilegiati

Campioni la sporuri sunt, de departe, magistratii. Salariile lor au fost majorate chiar anul acesta, in timp ce Guvernul planuia sa taie din sporurile functionarilor publici. Potrivit Ordinului 768 din 4 martie 2009, emis de Ministerul Justitiei, judecatorii din toate instantele beneficiaza, de la 1 martie, de un spor "pentru risc si suprasolicitare neuropsihica", calculat la indemnizatia de incadrare bruta, lunara, prevazuta de lege. Acest spor il primesc si procurorii, magistratii-asistenti si personalul auxiliar de specialitate.

Fidelizare

Politistii isi pastreaza sporurile pe care le primesc, insa nu se stie pentru cat timp. Ei beneficiaza de spor pentru misiuni permanente, spor de noapte si spor de radiatii electromagnetice (de antena). Ca si colegii lor din administratia publica locala, politistii beneficiaza de spor de fidelitate si spor de confidentialitate. In ceea ce-i priveste pe militari, ei au fost privati de doua sporuri substantiale, respectiv cel de confidentialitate, care reprezenta 10-15% din salariu, si cel de radiatii, de 10% din salariu.

Sporul de dispozitiv

Sporul de dispozitiv presupune, practic, disponibilitatea totala a salariatului de a participa la activitati cu caracter extraordinar, de urgenta si pentru serviciul de permanenta pe care il asigura in interes public. In conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 138/1999, sporul de dispozitiv se acorda "personalului militar si civil din cadrul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne, SRI, SIE, SPP, STS si Ministerului Justitiei". Potrivit Ordinului MAI nr. 496/28.07.2003, "indemnizatia de dispozitiv se acorda si personalului civil ce-si desfasoara activitatea in domeniul administratiei publice".

Sursa: Monitorul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav