Test de sensibilizare Masina sparta in centrul Sibiului E-mail
test de sensibilizare Poliţiştii sibieni au simulat miercuri, 23 septembrie, spargerea unei maşini în centrul Sibiului, în parcarea din apropierea parcului Astra, pentru a testa reacţia cetăţenilor. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei municipiului, la Serviciul de urgenţă a fost înregistrat un singur apel care anunţa spargerea maşinii.

Maşina se afla în parcarea din apropierea Parcului Astra, iar pe scaunul din faţă, dreapta, se afla o geantă lăsată nesupravegheată. “Hoţul” a “studiat” puţin celelate maşini, aflate în apropiere, după care a acţionat. A spart geamul maşinii, a luat geanta şi a fugit în parc. Acesta a fost scenariul exerciţiului de simulare a spargerii unui autoturism, pus la cale de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.

“Furtul” a avut loc într-o zonă populată a oraşului, în jurul orei 11. În ciuda acestui fapt, o singură persoană a recţionat şi a încercat să sune la 112. “Am auzit o bubuitură, atât am auzit, după care l-am văzut alergând în parc. Am încercat, de două ori, să sun la 112, dar nu răspunde nimeni”, a spus bărbatul. În momentul în care a aflat despre simulare, bărbatul a plecat amuzat.

Ziua prevenirii furturilor din auto

Poliţiştii sibieni, au demarat, la începutul acestei săptămâni, o serie de acţiuni ce fac parte din “Săptămâna de prevenire a criminaităţii”. Ziua de miercuri, 23 septembrie a fost numită “Ziua prevenirii furturilor din auto” şi, prin urmare, poliţiştii au pus la punct un scenariu tipic pentru un furt de maşină. “Acţiunea de simulare a spargerii unui autoturism a avut scopul verificării modului de reacţie al cetăţenilor, în ceea ce privesc faptele antisociale şi a sensibilizării lor cu privire la necesitatea responsabilizării lor civice”, a spus agentul în cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii IPJ Sibiu, Adela Negoi.

Potrivit reprezentanţilor poliţiei, la Serviciul de Urgenţă a fost înregistrat un singur apel ce reclama furtul ce avusese loc. Conform aceleiaşi surse, apelul a fost dat de la unul dintre chioşcurile de ziare aflate la intrarea în parcul Astra.

De la începutul acestui an şi până la 31 august, în judeţul Sibiu, în mediul urban, au fost înregistrate 495 de furturi din maşini.

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav