Galele Studentesti de Jazz de la Sibiu E-mail
evenimentGalele Studenţeşti de Jazz de la Sibiu aflate la cea de-a XI-a ediţie, sunt foarte apreciate şi cunoscute in randul jazz-ului academic. Şi ediţia din acest an se desfăşoară sub formă de concurs, juriul fiind alcătuit din maeştrii ai jazz-ului: Luiza Zan, Marius Dumitru, Constantin Iridon, Alexandru Braşovean, Ciprian Oancea. Evenimentul va fi prezentat de domnul Florian Lungu.
În prima seară se vor întrece pe ritmuri de jazz, band-uri şi solişti vocali din 3 centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi precum şi două recitaluri ale Grupului Harmony şi Titus Constantin & Iulia Mitrea.

A doua seară va fi dedicată premierii celor mai iscusiţi muzicieni şi în cadrul spectacolului de Gală, ne vor încânta prin talent şi pasiune Grupul Guilty Lemon, Mario & The Teachers şi Luiza Zan Trio.

Evenimentul este organizat de Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu care se va desfăşura în perioada 09 – 10 mai 2011 la Teatrul Gong din Sibiu începând cu ora 18.00. Preţul unui bilet este de 7 lei/seară respectiv 10 lei/ 2 seri şi se pot achiziţiona la Teatrul Gong.

Vă aşteptăm cu drag la două seri de mai pe ritmuri studenţeşti de jazz.

PROGRAM

Eveniment: GALELE STUDENTESTI DE JAZZ - editia a XI-a

Data: 09 - 10 mai 2011
Locatia: TEATRUL GONG SIBIU
Ora: 18.00

Program 09 mai 2011

Recital Titus Constantin & Iulia Mitrea
Concursul formatiilor studentesti
Recital Grupul HARMONY
Program 10 mai 2011

Gala laureaţilor
Recital Guilty Lemon
Recital Mario & The Teachers
Recital Luiza Zan Trio

Prezentator si invitat special: domnul FLORIAN LUNGU

Membrii speciali ai juriului:
- Luiza Zan
- Alexandru Brasovean
- Ciprian Oancea
- Constantin Iridon
- Marius Dumitru

Pret bilet: 7lei/ seara
Pachet/2seri : 10 lei
Biletele se pot achizitiona de la Teatrul GONG
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav