Adapostul pentru caini va fi inaugurat dupa Pasti E-mail
inaugurare adapostul de caini Primarul Klaus Iohannis a declarat că va inaugura adăpostul pentru câinii fără stăpân, din dealul Guşteriţa, după Sărbătorile de Paşti. Acesta va funcţiona, deocamdată, cu minimum de personal, întrucât primăria nu poate face, încă angajări. Posturile din administraţie sunt blocate, de guvern, de anul trecut. „Funcţionează, dar acum nu am vrut să încarc această săptămână.

După sărbători voi anunţa o deschidere oficială, pentru toţi cei care vor să vadă cum a fost conceput şi cum funcţionează. Ultima problemă tehnică, care a fost rezolvată doar zilele trecute, este sursa de apă. Iniţial a fost făcut un foraj, dar apa din pânza aceea a secat şi s-a făcut cu totul alt foraj. Acum se pare că problema este rezolvată. Personalul este minimal, fie cu contract pe perioadă scurtă, fie detaşat de la alte servicii”, a explicat Klaus Iohannis, joi, într-o conferinţă de presă.

Investiţia la adăpost a fost de peste 900.000 de lei, fără TVA. Construcţia propriu-zisă a fost începută în primăvara anului trecut. Pe un teren de peste 3.000 metri pătraţi a fost construită clădirea, unde se află birourile, sala de chirurgie, depozitul, sala de mese pentru personal şi sala de adopţii, şi au fost amenajate o parcare cu şapte locuri, 50 de padocuri şi o curte, unde căţeii vor fi scoşi să facă mişcare. Fiecare padoc poate găzdui patru câini, fiecare cu propria cuşcă. Adăpostul va putea găzdui aproximativ 200 de câini.

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav