Asta da miscare E-mail
asta da miscare 29 de instituţii de învăţământ nu au săli de sport, alte 60 de şcoli au săli de sport foarte mici sau ţin orele de educaţie fizică în săli de clasă, în unele sate peste 14% dintre elevi sunt scutiţi de la orele de sport.

29 de şcoli din judeţul Sibiu nu au unde să ţină orele de sport, iar în multe alte şcoli elevii fac educaţie fizică în săli nepotrivit de mici, a spus ieri inspectorul şcolar general al judeţului Sibiu, Constantin Gorun, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural. Sunt alte 66 de şcoli în care sălile sunt mai mici de 20/10 metri, suprafaţă de care ar fi nevoie pentru ca elevii să poată practica unele sporturi, sau chiar şcoli în care sălile de curs au fost transformate în săli de sport.

Doar 29 de şcoli din întreg judeţul au săli potrivite, cu o lăţime de 10 metri şi o lungime de 20. Gorun a atras atenţia şi asupra faptului că sunt multe şcoli în care figurează nepermis de mulţi elevi scutiţi de orele de sport, mult peste media în judeţ şi unde este posibil ca medicii din cabinete să facă o practică din acordarea acestor scutiri.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu, prof. univ dr. Ioan Maniţiu, a explicat că aceste scutiri sunt acordate de medici în baza unei recomandări a medicului specialist. Spre exemplu, la şcoala din Cârţa sunt scutiţi de educaţie fizică 14,4 % din elevi, în condiţiile în care media pe judeţ este de 3,71%, la Turnu Roşu sunt scutiţi 10,83% din elevi, la Cârţişoara 8,77%.

Constantin Trihenea spune că în judeţ avem probleme în privinţa performanţei sportive, din cauza susţinerii financiare, a sponsorilor şi a dat exemplul gimnasticii, unde copii valoroşi ar putea pleca spre alte judeţe pentru că în Sibiu nu au baza necesară pentru a face performanţă. Prima şedinţă a Colegiului prefectural din acest an, condusă de prefectul Constantin Trihenea, a avut loc ieri la Instituţia Prefectului, iar şefii instituţiilor deconcentrate din Sibiu au votat proiectele care vor fi dezbătute de-a lungul întregului an, în fiecare şedinţă lunară.

Sursa: Tribuna
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav