Centura Sibiului data in folosinta anul acesta E-mail
centura in folosinta anul acesta Darea în folosinţă nu coincide cu finalizarea lucrărilor.

CNADNR a semnat la finele săptămânii trecute contractul cu Vectra Service SRL, pentru executarea secţiunii a doua a centurii ocolitoare a Sibiului. Termenul de executare a lucrărilor a fost redus de la 18 luni, cât era prevăzut în caietul de sarcini al licitaţiei organizată de CNADNR, la 14 luni. Suma pentru care Vectra Service SRL s-a angajat să termine secţiunea a doua este de 11,72 milioane de euro cu TVA inclus. Şi, pentru ca veştile bune să nu se termine, reprezentanţii ISPA au fost de acord să prelungească finanţarea lucrărilor şi dincolo de finele acestui an.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a semnat contractul cu Vectra Service pe 15 ianuarie. Întârzierea cu care a fost semnat contractul este enormă, dacă avem în vedere că licitaţia a fost lansată încă din primăvara anului trecut. Procedura de atribuire a suferit şi amânări şi contestaţii şi răs-contestaţii la Curtea de Apel de la Bucureşti. Comparativ cu durata lucrărilor, însă, întârzierile în atribuirea şi semnarea contractului se înscriu în "ritmul normal".

Sens giratoriu pe patru benzi

"Obiectivul contractului îl reprezintă construcţia variantei de ocolire a localităţii Sibiu - Secţiunea 2 cu profil de autostradă, între km 14+860 şi km 17+500, precum şi reabilitarea DN 106B, între km 0+000 şi km 3+600. Acest contract este parte a proiectului ex-ISPA 2001/RO/16/P/PT/005 – Construcţia variantei de ocolire Sibiu la nivel de autostradă, situata pe Coridorul IV, România. Finalizarea Variantei de Ocolire a Municipiului Sibiu va asigura condiţii optime de siguranţă şi confort a circulaţiei rutiere, prin transferul traficului de tranzit în afara localităţii obţinându-se atât importante economii de timp, cât şi diminuarea gradului de poluare a mediului şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în zona urbană", arată reprezentanţii CNADNR într-un comunicat de presă.

Secţiunea doi cu profil de autostradă şi reabilitarea drumului naţional cu numărul 106B se traduce prin construirea a 2,4 km de autostradă şi reabilitarea altor 3,6 km din drumul care leagă Sibiul de Şura Mică, în dreptul Zonei industriale vest. Cel mai probabil, această reabilitare de drum va fi terminată abia în 2011. Lucrări de mai mare importanţă vor fi cele două sensuri giratorii care vor lega centura cu profil de autostradă de drumul Sibiu - Şura Mică, dar, mai ales, sensul giratoriu de la intersecţia acestui drum cu DN1. Potrivit surselor oficiale din cadrul proiectului, acest ultim sens giratoriu va fi unul cu adevărat imens - pe patru benzi, astfel încât să permită intrarea şi ieşirea uşoară înspre şi dinspre oraş sau înspre şi dinspre centura ocolitoare a Sibiului.

Aer pentru Vectra Service

Termenul de finalizare a secţiunii a doua a centurii ocolitoare a Sibiului este de 14 luni de la data începerii lucrărilor. Firma braşoveană Vectra Service va primi ordinul de începere a lucrărilor în aproximativ două săptămâni. Proprietarul firmei, Marcel Butuza, nu a putut fi contactat. În trecut, el a declarat însă pentru Turnul Sfatului că firma pe care o conduce va putea finaliza lucrările, astfel încât sibienii să scape de traficul de tranzit. De altfel, chiar şi Butuza recunoaşte că acest contract pentru centura Sibiului este de mare necesitate pentru firma pe care o conduce - mai multe firme din grupul Vectra au resimţit destul de puternic efectele crizei economice. Vectra Service SRL are aproximativ 1200 de angajaţi şi a fost înfiinţată în 1994. În ultimul bilanţ contabil publicat de Ministerul Finanţelor, cel din 2008, Vectra Service SRL a avut o cifră de afaceri de peste 213,41 de milioane de lei, cu un profit de 5,2 milioane de lei.

Asfalt până la ultimul pod

După cum era de aşteptat, asocierea dintre Max Boegl şi Geiger a avut un ritm de lucru destul de alert. Astfel, pentru cei care vor vizita traseul centurii vor putea vedea că stratul de asfalt acoperă aproape întregul traseu al primilor 14,8 km de autostradă ce constituie secţiunea I. Cu mici excepţii, de câteva zeci de metri. Asfaltul a fost aşternut până la ultimul pod al primei secţiuni, podul cu numărul 17, care va traversa autostrada peste calea ferată dintre Sibiu şi Ocna Sibiului. Şi cum trebuia să existe un dar, lucrările celor de la Max Boegl şi Geiger au un mic ghimpe în coastă - reabilitarea lucrărilor executate de cei de la Todini, dar care, pe parcursul celor doi ani în care lucrările au stagnat, s-au deteriorat. Consultanţii de la Search Corporation propun pentru aceste reabilitări o serie de soluţii care, deocamdată, nu au primit aprobare de la CNADNR.
"Oricum, în acest an noi vom termina partea noastră de lucrări. Integral. Nu vreau să spun de un termen anume, dar, în partea a doua a anului, vom termina", au declarat pentru Turnul Sfatului reprezentanţii constructorilor.

Europenii închid ochii

Finanţarea lucrărilor la centura ocolitoare a Sibiului este asigurată, în proporţie de 75%, din fonduri europene. Pentru secţiunea I, fondurile sunt ISPA, pentru a doua secţiune ex - ISPA (din moment ce România a intrat în UE). Din a doua jumătate a anului trecut, una din problemele grave care planau asupra proiectului centurii era legat de exact această finanţare - conform memorandumului de finanţare semnat alături de reprezentanţii ISPA şi amendat de mai multe ori, autorităţile din România se angajau să finalizeze integral lucrările până la încheierea anului 2010. Cum secţiunea a doua nu va fi, în mod evident, gata până pe 31 decembrie 2010, surse din cadrul CNADNR nu se fereau să vorbească de pierderea finanţărilor în cazul neterminării lucrărilor.

Dar, la finele anului trecut, după cum relata şi Turnul Sfatului, centura ocolitoare a Sibiului a fost inclusă pe traseul de vizitare al unei delegaţii europene. Ai cărei reprezentanţi au venit, au văzut şi au plecat, fără să spună prea multe. În urma vizitei, însă, au transmis un semnal liniştitor - prelungirea lucrărilor dincolo de 2010 nu va pune probleme finanţărilor. "Oricum, vă daţi seama, pe lângă executarea lucrărilor mai sunt alţi doi ani de garanţie a lucrărilor, deci termenul de 2010 este cu mult depăşit", au declarat pentru Turnul Sfatului surse oficiale din cadrul proiectului. "Oricum, anul acesta se va circula pe centura ocolitoare a Sibiului. Rămâne să mai lămurim cum vom proceda cu modernizarea DJ 106B", susţin aceleaşi surse. Pentru cei care mai sperau, trebuie lămurit că modernizarea celor 3,6 km nu va presupune şi mărirea numărului de benzi. Drumul dintre Sibiu şi Şura Mică va rămâne tot cu o singură bandă pe sens.


Contract cu urme politice

Turnul Sfatului anunţa încă din vara anului trecut că firma braşoveană Vectra Service este favorită pentru secţiunea a doua a centurii Sibiului. Acest lucru se baza pe apropierea dintre patronatul firmei şi fosta şi actuala putere. Fapt care a prevalat în faţa logicei soluţii prin care lucrările pentru cei 2,4 km de autostradă şi 3,6 km de drum de reabilitat să fi fost încredinţate actualilor constructor - MAx Boegl şi Geiger. Astfel, s-ar fi economisit cel puţin foarte mult timp legat cu aprobările, documentele şi organizarea de şantier pe care Vectra Service trebuie acum să le pregătească. Şi care, în medie, consumă cel puţin trei luni.

Sursa: Turnul Sfatului
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav