Din ce in ce mai multe case scoase la inchiriat E-mail
case de inchiriat Apropierea iernei şi blocarea pieţei imobiliare pe segmentul vânzărilor a convins din ce în ce mai mulţi proprietari de case şi vile din judeţ să scoată la închiriat imobilele, chiar şi la preţuri "neobişnuit de mici" pentru spaţiul oferit.

Prin neobișnuit de mici se înțelege de la 500 de euro, până la câteva mii de euro bune. Potrivit agenților imobiliari, cererea pentru închirierea caselor și a vilelor rămâne însă una mică. Tocmai de aceea, unii propritari de imobile mari sunt dispuși să negocieze foarte generos cu puținii clienți de pe piață. "Pe de o parte, sunt cei care încearcă de foarte mult timp să vândă case şi nu găsesc cumpărător, din cauza crizei. Aceştia au decis să închirieze imobilele, mai ales că înreţinerea acestora presupune costuri importante", spune Bogdan Gicu, preşedintele filialei Sibiu a Uniunii Naţionale a Agenţiilor Imobiliare.

Nu oricine însă se poate orienta către aceste oferte. O casă cu etaj şi mansardă, în zona Gării Sibiului, cu cinci camere, se închiriază spre exemplu, cu 1.400 de euro pe lună, ceea ce înseamnă un preţ de circa 6 euro pe metru pătrat. O casă similară ca suprafaţă, dar cu patru camere, din Şelimbăr, este scoasă la închiriat cu doar 850 de euro pe lună, ceea ce înseamnă circa 4 euro pe metrul pătrat. Sunt însă şi cazuri în care închiriatul unei case devine mai avantajos decât închiratul unui apartament mai mare în zona centrală a oraşului. Un astfel de imobil, cu patru camere, din oraşul Sibiu, a fost închirat în urmă cu câteva săptămâni, pentru 500 euro pe lună, după ce în urmă cu doi ani, chiria plătită pentru acest imobil trecea de 1.000 de euro. În acelaşi timp, pe piaţă există apartamente de trei şi patru camere, care sunt închiriate chiar şi cu 400 de euro, motivele preţului ridicat fiind confortul şi poziţia. Agenţii imobiliari nu prevăd nicio schimbare în privinţa preţurilor pe piaţa chiriilor de lux, în viitorul apropiat.

Sursa: Turnul Sfatului
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav