Doi sibieni in rolurile principale din primul spectacol de dans comunitar E-mail
2 sibieni in roluri principale După Bucureşti, Sibiul este cel de-al doilea oraş din România, şi ultimul, unde va fi prezentat primul spectacol de dans comunitar realizat în ţară. “Pasărea de foc” aduce pe scenă 100 de tineri de vârste diferite, din medii sociale diferite, care nu s-au mai văzut niciodată înainte de acest proiect, nu ştiau nici să danseze şi nu au mai urcat vreodată pe scenă.

Două din rolurile principale sunt interpretate de tineri din Sibiu, unul provenind de la centrul de plasament Gulliver, iar celălalt de la liceul Onisifor Ghibu. Spectacolul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, marţi, 8 septembrie, la ora 19. Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile.

Ce au în comun 100 de tineri, cu vârste între 9 şi 25 de ani, fără abilităţi fizice deosebite, unii provenind de la centre de plasament, alţii de la şcoli de elită, unii copii ai străzii, alţii din familii înstărite, unii cu mici handicapuri fizice sau mentale, câţiva cu sindromul Down? Nici ei nu ştiau până acum, dar au descoperit - dansul. Iniţiatorii proiectului, Asociaţia Jungen Rumanen eine Chance! şi If Magic Events, au demonstrat că oricine, dacă vrea şi munceşte, poate deveni incredibil pe scenă. Tinerii provin din Sibiu, Braşov, Ploieşti şi din Capitală.

De la Sibiu sunt aproximativ 15 copii, de la Gulliver sau de la liceul Ghibu. Majoritatea s-au înscris singuri, după ce au văzut prezentarea proiectului. Au urmat şase săptămâni de repetiţii, la Bucureşti, câte şase ore în fiecare zi. Finalitatea acestor zile de muncă este spectacolul de community dance „Pasărea de foc”, pe muzica lui Igor Stravinski, în viziunea originală a coregrafilor Royston Maldoom şi Josef Eder. Prima reprezentaţie a avut loc în 5 septembrie pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu.

Sibienii sunt invitaţi să vadă, cum nişte simpli tineri, s-au transformat în adevăraţi artişti, în doar câteva săptămâni. Spectacolul de la Sibiu este programat marţi, de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Intrarea este liberă.

Proiectul porneşte de la ideea că dansul are nu numai valenţe artistice, ci şi terapeutice, şi reprezintă un demers de promovare a toleranţei, încrederii, spiritului de echipă şi a disciplinei în rândul tinerei generaţii. Petse 90 la sută din bugetul de 180.000 de euro a fost obţinut în România.

Fondatorarea Jungen Rumänen eine Chance!, Monique Gruber, a declarat că s-a îndrăgostit de România după ce a trăit aici, între 2003-2006, perioadă în care soţul ei a fost ambasadorul Germaniei în România. “Motivul pentru care am ales Sibiul pentru această a doua reprezentaţie este acela că aici e o regiune foarte deschisă, foarte activă. Unde sunt multe companii străine şi mai ales germane, iar sponsorul nostru principal ne-a propus să venim aici”, a declarat Monique Gruber. Aceasta are speranţa că proiectele de dans comunitar vor prinde foarte bine în România, deja câteva şcoli şi instituţii fiind interesate să organizeze, la rândul lor, aşa ceva.

Ce este dansul comunitar?

Dansul comunitar se produce atunci când un grup de oameni diferiţi (ca vârstă, rasă, sex, mediu social de apartenenţă sau capacităţi fizice) realizează împreună o performanţă artistică, în baza unei îndrumări coregrafice specifice. Dansul comunitar reprezintă o şansă pentru oameni de toate vârstele şi categoriile să creeze împreună şi să se redescopere.

Acesta demonstrează că în artă, ca şi în societate, contribuţia fiecărui om are valoare atunci când i se oferă o şansă. Dansul comunitar s-a dovedit o practică socială cu efecte benefice, în special pentru categoriile aflate în situaţii dificile - şomeri, orfani, persoane cu dizabilităţi, persoane aflate în zone de conflict - şi este practicat cu succes pe toate continentele.

Pe termen lung, “Pasărea de Foc” deschide noi perspective, spun organizatorii, atât domeniului artistic, cât şi practicilor sociale din România. Proiectul poate fi preluat şi pus în aplicare mai departe de indivizi şi organizaţii din toate domeniile de activitate, ca formă de artă neconvenţională, terapie socială, team building, dezvoltare personală, stimulent al creativităţii, în beneficiul celor mai diverse grupuri de indivizi.

Coregraful Irina Roncea şi asistentul coregraf Oana Rotariu au făcut parte din echipă şi şi-au însuşit principiile şi tehnicile pentru a asigura viitorul conceptului în ţară. Ele vor sprijini organizaţiile şi comunităţile locale care vor să pună în aplicare proiecte similare.

La final, va fi realizat şi un documentar, în regia tânărului cineast Tedy Necula.

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav