Gazistii se pregatesc in Ungaria pentru Liga I E-mail
Gazistii se pregatesc in Ungaria pentru Liga 1 Fotbaliştii de la Gaz Metan Mediaş, antrenaţi de Cristian Pustai, au plecat, luni, la prânz, în Ungaria, la Debrecen, pentru al doilea stagiu de pregătire centralizată. Gaziştii încă nu ştiu dacă în sezonul viitor vor evolua în Liga I sau în eşalonul secund, acolo unde, potrivit rezultatelor înregistrate, au retrogradat.

Tehnicianul gaziştilor a declarat înaintea plecării în cantonament a celor 32 de jucători că “am încheiat o primă etapă de pregătire centralizată la Reghin, una de acumulări fizice, consider foarte reuşită. Pentru cea de-a doua etapă am optat să plecăm cu un lot mai numeros, adică încă 6-8 fost juniori sau jucători împrumutaţi în Liga a II-a, care ar putea fi utili atât primei echipei, care sperăm că va evolua şi în viitorul campionat tot în Liga I, sau echipei a doua, care ar putea evolua chiar din acest an în Liga a III-a.
Singurul jucător absent este Edson Grillo, cel care nu s-a prezentat la echipă motivând că are probleme familiare de rezolvat. Pentru că locuieşte într-o zonă fără semnal pentru nicio reţea de telefonie mobilă, ţinem legătura doar cu impresarul acestuia. El ne-a promis de săptămâna trecută că Grillo va ajunge la Mediaş, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Probabil că jucătorul brazilian care mai avea doi ani de contract, va fi în final suspendat”.

Pustai a mai spus că înaintea plecării lotului la Debrecen - de unde va reveni în 18 iulie - au semnat, pe câte doi ani cu Gaz Metan Mediaş şi cei doi jucători slovaci aflaţi în probe: portarul Milos Buchta (de la Tatran Preşov) şi fundaşul dreapta Karel Kratochvil (de la Inter Bratislava).

Tehnicianul medieşean a explicat că ar mai avea nevoie de încă un fundaş central şi un atacant, în condiţiile în care stelistul Alin Liţu a declinat oferta gaziştilor.

Altfel, miercuri seara este aşteptat verdictul în privinţa retrogradării echipei F.C. Argeş pentru acte de corupţie, caz în care Mediaşul va reveni din nou pe prima scenă fotbalistică a ţării. În această eventualitate, Gaz Metan Mediaş va avea un debut de sezon infernal, după ce luni a fost stabilit “ţintarul” viitorului sezon în Liga I. Astfel, în prima jumătate a turului de campionat gaziştii vor întâlni, pe teren propriu pe toţi “granzii” campionatului: Universitatea Craiova, Steaua, Dinamo, Urziceni şi “Poli” Timişoara.

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav