Ioana Costea s~a stins din viata miercuri noaptea E-mail
Miercuri noaptea „Ioana Costea a murit azi noapte, din păcate n-am reuşit să o ajutăm. Duminică este înmormântarea... Dumnezeu să o ierte, a plecat prea repede din lumea noastră şi sperăm să ne vegheze de acolo de sus!!!!”.

Acestea sunt rândurile care au circulat pe messenger, imediat după vestea morţii Ioanei. Sibienii, chiar şi cei care nu au cunoscut-o personal, o plâng pe cea care, la 18 ani, nu a mai putut lupta cu boala cruntă ce o chinuia. Ioana s-a stins miercuri noapte, la spitalul din Târgu Mureş, unde a fost internată în ultima perioadă. Înmormântarea va avea loc duminică, 25 octombrie, în Grebleşti, satul ei natal.

Ioana a aflat că este bolnavă de leucemie în luna mai a acestui an. Avea doar 18 ani, dar şi o dorinţă mare de a învinge. S-au alăturat eforturilor ei părinţii, bunicii, colegii de şcoală, profesorii, persoane cunoscute sau mai puţin cunoscute, dar impresionate de drama ei. S-au început campanii de strângere de fonduri.

În tot acest timp, Ioana Costea nu a mai fost o străină pentru niciun sibian. Cert este că nu a fost niciodată singură în lupta împotriva bolii. Cazul a trezit compasiune în sufletele sibienilor, care şi-au oferit ajutorul de câte ori a fost nevoie. Din păcate, banii strânşi nu au fost de-ajuns pentru realizarea intervenţiei de care Ioana avea nevoie şi trupul ei a cedat. Şi aşa s-au spulberat şi visele Ioanei de a susţine bacalaureatul anul viitor, de a studia economia şi de a-şi face o carieră în domeniu, de a-şi ajuta părinţii şi bunicii, de a duce o viaţă normală.

Dumnezeu să o odihnească!

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav