Munca la negru creste numarul accidentelor de munca E-mail
munca la negru creste numarul accidentelor În cadrul unei întâniri cu managerii firmelor de construcţii din zona de nord a judeţului Sibiu, organizată joi, în sala de conferinţe a hotelului “Edelweiss” din Mediaş, reprezentanţii ITM Sibiu au prezentat bilanţul campaniei naţionale de control în domeniul construcţiilor, efectuată în perioada 28 august – 1 septembrie, în judeţ.

Remus Furtună, inspector-coordonator în cadrul ITM Sibiu, a ţinut să precizeze că a fost ales municipiul de pe Târnava Mare pentru prezentarea respectivului bilanţ “deoarece reprezintă un pol important al economiei judeţului Sibiu, cu o pondere de 14 la sută din totalul firmelor de profil din judeţ şi 20 la sută din numărul personalului angajat”.

Sursa citată a declarat că “jumătate din totalul controalelor efectuate, sunt dedicate muncii la negru, adică fără forme legale de angajare. Vinovaţi de această situaţie nu sunt neapărat angajatorii ci angajaţii, proveniţi din rândul şomerilor sau chiar al pensionarilor, care îşi doresc un venit suplimentar. Aceştia aleg domeniul construcţiilor, care deţine 40 la sută din totalul personalului fără forme legale de angajare. Angajatorii, la rândul lor, subscriu la această formă evazionistă de muncă, în primul rând pentru a face faţă concurenţei. Consecinţele sunt de-a dreptul imprevizibile, pentru că duce la creşterea incidenţei accidentelor de muncă. Patronii nu sunt interesaţi să investească în echipamente şi acţiuni de protecţie pentru persoane inexistente scriptic, ajungându-se la accidente de muncă. Din păcate doar cele grave, soldate cu decese sau incapacitate definitivă de muncă, ajung să fie cunoscute de noi”.

În final au fost prezentate cele mai importante deficienţe semnalate cu acest prilej: organizări de şantier şi lucrări de canalizare neîngrădite, cabluri electrice neprotejate, deficienţe în ridicarea, manipularea şi depozitarea materialelor de construcţii, schele incomplet montate şi scări fără balustrade de protecţie.

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav