Muzeul Brukenthal cel mai tare la expozitii in 2009 E-mail
Muzeul Brukental cel mai tare Afirmaţia aparţine directorului instituţiei, Sabin Luca, cel care a apreciat anul 2009 ca fiind unul complicat, dar bun, în care activităţile desfăşurate le-au depăşit, ca număr, pe cele din 2008. Printre cele mai mari reuşite ale anului se numără expoziţia muzeului la Paris, cu lucrări aparţinând în totalitate instituţiei sibiene, “ce a adus notorietate instituţiei”, a mai afirmat Sabin Luca.

Directorul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, Sabin Luca, a prezentat joi, 14 ianuarie, în cadrul unei conferinţe de presă, raportul de activitate al muzeului pe anul 2009. “A fost un an destul de complicat, dar am reuşit să menţinem un trend ascendent. Cel puţin în istoria recentă a muzeului, a fost cel mai bogat an”, a declarat Sabin Luca. Potrivit cifrelor prezentate, instituţia a reuşit să depăşească realizările anului 2008, spre uimirea declarată a directorului general al MNB.

Astfel, potrivit cifrelor tipărite în paginile Raportului de activitate al Muzeului Brukenthal, instituţia a încheiat anul cu 157 de angajaţi, două expoziţii permanente noi, 44 de expoziţii temporare (36 în 2008), deschise în diferite sedii ale muzeului, opt expoziţii temporare deschise în alte muzee din străinătate (şapte în 2008) şi 13 colaborări la expoziţii din ţară, cu cinci mai multe faţă de anul 2008.

În cursul anului 2009 au fost editate 24 de publicaţii (17 în 2008) inspirate de activitatea muzeului sibian şi au fost scrise 61 de articole şi studii. Reprezentanţii muzeului au avut 73 de participări la 31 de simpozioane naţionale şi au reuşit să restaureze 1188 de piese ale muzeului.

În total, cele nouă clădiri ale instituţiei au fost vizitate de aproape 367.000 de vizitatori. El mai vizitat obiectiv al muzeului a fost Palatul Brukenthal, urmat de Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istorie, Muzeul de Istorie a Farmaciei, Muzeul de Vânătoare, Galeria de Artă Contemporană şi Sala cu frescă.

Expoziţia de la Paris, cea mai mare realizare

Sabin Luca scrie, în cuvântul de început al raportului, că cele 43 de lucrări expuse la Paris, sub titlul “Bruegel, Memling, Van Eyck...Colecţia Brukenthal”, a avut cel mai mare impact şi a adus notorietate instituţiei sibiene. Lucrările aparţinând colecţiei de pictură flamandă şi olandeză a baronului Samuel von Brukenthal au strâns, în medie, 1750 de vizitatori pe zi, ajungând la un total de aproximativ 200.000 de vizitatori. Expoziţia a fost deschisă în luna septembrie a anului trecut şi a fost închisă pe 11 ianuarie. Lucrările vor ajunge în ţară la sfârşitul acestei luni. “Este primul eveniment de acest fel într-o istorie de 192 de ani a muzeului”, a declarat Sabin Luca.

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav