Noaptea de Revelion in Piata Mare ~ Riff si HiQ E-mail
noaptea de revelion urmării un concert al trupei Riff, iar cu începere de la ora 00.

20 va susţine un concert trupa HiQ. Momentul trecerii în anul 2010 va fi marcat de un foc de artificii", se arată într-un comunicat de presă al administraţiei locale. „Chiar dacă este un an de criză, Sibiul va avea şi anul acesta de oferit publicului o serie de evenimente culturale care vor marca sărbătorile de iarnă şi sfârşitul anului. Am încercat să organizăm manifestări pentru toate vârstele şi toate gusturile pentru că Sibiul are ceva de oferit în fiecare domeniu”, a declarat primarul Klaus Iohannis în conferinţa de presă de azi.

În ordine cronologică, cel mai apropiat este evenimentul organizat de 24-FUN care le aduce sibienilor vineri, 11 decembrie, un concert de colinde semnat Ştefan Hruşcă, vocea clasică a colindelor româneşti. Începând cu orele 19.30, la Sala Thalia din Sibiu sibienii se vor putea delecta cu cele mai frumoase cântece de Crăciun.

De asemenea, Turnul Sfatului, în colaborare cu ProShow Music şi Fundaţia ConA invită sibieni la "Concertul de Crăciun" susţinut de orchestra Johann Strauss Ensemble din Viena. Concertul este programat pentru luni, 14 decembrie, de la ora 19, la Sala Thalia. Biletele se găsesc la Agenţia Teatrală şi la sediul redacţiei Turnul Sfatului, aflat pe strada Zaharia Boiu, nr. 2

În data de 12 decembrie 2009 va avea loc la Teatrul Gong prima ediţie Art Fashion, începând cu ora 18. Evenimentul va consta într-o prezentare de costume de scenă folosite dans sportiv, balet şi costume de antrenament. Între prezentările de costume, sportivii de la şcoala de dans Forever Dance vor aduce în faţa publicului şi momente de dans folosind costume prezentate. Intrarea este liberă. Evenimentul este organizat de şcoala de dans Forever Dance cu sprijinul municipalităţii sibiene.

Teatrul de Balet Sibiu va prezenta în data de 16 decembrie 2009, ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu o nouă premieră. Este vorba de spectacolul “Spărgătorul de Nuci”, în coregrafia şi regia lui Valentin Barteş. Spectacolul este reluat in data de 17 decembrie, la ora 19. Biletele se găsesc la Casa de Cultură a Municipiului iar în seara spectacolului se vor găsi la Casa de Cultură a Sindicatelor. Teatrul Gong prezintă în perioada 16-18 decembrie cea de a II-a ediţie a Festivalului Internaţional de Magie „MAGIC SHOW FEST”, care stă sub semnul celor 60 de ani de activitate.

Evenimentul aduce în faţa publicului spectacole de animaţie, teatro dei piedi, iluzionism, mentalism, fachirism şi scamatorii, precum şi reprezentaţii care îmbină arta dansului şi a circului. Grupul vocal Acapella ne introduce în spiritul sărbătorilor de iarnă cu un concert de colinde vineri, 18 decembrie, începând cu orele 13, în sala mare a Primăriei (în cadrul Centrului de Informare Turistică). Teatrul de Balet Sibiu împreună cu S.Y.O. – Sibiu Youth Orchestra urcă pe scena Sălii Thalia pentru un eveniment organizat în premieră de Anul Nou la Sibiu: « Concert Simfonic de Operă şi Balet, Altfel de Anul Nou ! ». Spectacolul va avea loc în data de 31 decembrie 2009, începând cu ora 18, respectiv în data de 1 ianuarie 2010, începând cu aceeaşi oră şi va aduce în faţa publicului momente din cele mai îndrăgite arii, uverturi şi opere clasice precum: « Faust », « Spărgătorul de Nunci », « Traviata », « Carmen », « Tosca » şi « Silva ».

Sursa: Turnul Sfatului
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav