UPDATE Scoli nemultumite de Lapte si corn E-mail
Scoli nemultumite Au apărut primele nemulţumiri legate de produsele cuprinse în programul „Laptele şi cornul”. În cazul a trei şcoli din Sibiu, cornurile nu erau proaspete şi două dintre ele au făcut, deja, sesizări la Inspectoratul Şcolar Sibiu (IŞS). În acelaşi timp, Direcţia Sanitar Veterinară a pornit un control tematic pe această temă.

Două şcoli sibiene au depus, deja, la Inspectoratul Şcolar Sibiu, sesizări privind calitatea produselor distribuite şcolarilor, în special în ceea ce priveşte calitatea cornuruilor distribuite. Este vorba despre Şcoala din iacobeni şi Şcoala nr 13 din Sibiu, unde, în cazul celei din urmă, au fost distribuite, două zile la rând, cornuri uscate „Ieri şi Alaltăieri (n.r. miercuri, 23 septembrie şi marţi, 22 septembrie) am primit câteva cornuri care nu erau proaspete. Am observat la timp şi le-am spus copiilor să nu le mânănce”, spun reprezentanţii Şcolii nr. 13. Potrivit inspectorului şcolar şef, Constantin Catrina „ambele sesizări, atât de la Şcoala din Iacobeni, cât şi de la cea din municipiul Sibiu, au fost depuse pentru primirea de produse necorespunzătoare”, adăugând că elevii refuză să mănânce produsele.

Probleme şi la Şcoala „Radu Selejan”

Cel de al treilea caz, în care au fost găsite nereguli la produsele distribuite prin programul „Laptele şi cornul”, este cel de la Şcoala cu clasele I-VIII „Radu Selejan”, din Sibiu. Aici problemele au fost descoperite de inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), care au pornit un control tematic pe această temă, la mai multe şcoli din municipiu. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, dr. Ioan Penţea, „la şcoala "Radu Selejan" au fost primite nişte produse care nu au fost proaspete. Nu a fost vorba despre cornuri mucegăite, ci doar cornuri vechi, uscate. Noi vom continua controalele pe această temă. În plus, am aflat că există un depozit, undeva în Vâlcea, unde toate aceste produse sunt depozitate. E posibil ca acestea să rămână mai multe zile acolo, după care să fie amestecate şi să fie distribuite în judeţ. O echipă va face controale şi acolo”, a explicat acesta.

Porivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu (DSPS), Adela Moraru, "instituţia nu a fost sesizată de existenţa problemelor privind distribuirea produselor neconforme, din punct de vedere calitativ, în şcolile din judeţ".

Potrivit datelor oferite de reprezentanţii Consiliului Judeţean Sibiu (CJS), licitaţia, privind firma care se va ocupa, în acest an şcolar, de distribuţia laptelui şi cornului, în şcolile din Sibiu, a fost câştigată de firmele S.C. ProdLacta S.A şi S.C. Vel Pitar S.A, cu un preţ pe pachet de 0,60 de lei. Acestea vor distribui zilnic sau, după caz, săptămânal sau bisăptămânal, lapte şi corn pentru 44.000 de şcolari din tot judeţul Sibiu. Contractul de furnizare a fost, deja, încheiat, la începutul anului şcolar şi, potrivit aceleiaşi surse, produsele au ajuns pe băncile elevilor încă din prima zi de şcoală. Semnarea contractului a fost întârziată în urma contestaţiei depuse de una dintre firmele participante la licitaţie, S.C. Marion Invest Trade 94 S.R.L., în urma respigerii scrisorii de garanţie bancară ce nu avut perioada de valabilitate solicitata prin documentaţia de atribuire. Contestaţia a fost respinsă de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Valoarea contractului pentru programul „Laptele şi cornul” este de 7,6 milioane de lei.

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav