Ziua prevenirii accidentelor rutiere E-mail
Ziua prevenirii accidentelor rutiere Poliţia municipiului Sibiu desfăşoară, în perioada 21-25 septembrie, activităţi preventive în cadrul campaniei naţionale “Săptămâna de prevenire a criminalităţii”. Ziua de vineri, 25 septembrie, este dedicată accidentelor rutiere. Cu această ocazie, în apropierea localităţii Cristian va fi amplasat un autoturism grav avariat, ca urmare a unui accident rutier, pentru a atrage atenţia şoferilor.

Autoturismul va fi amplasat pe DN 1, în afara localităţii Cristian, în locul în care, în acest sfârşit de săptămână, a avut loc accidentul în urma căruia trei persoane şi-au pierdut viaţa. “Sperăm ca aceste imagini, suficient de sugestive, să îi determine pe conducătorii auto să se gândească de două ori înainte de depăşi viteze legală de deplasare sau de a efectua depăşiri neregulamentare”, explică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, Luciana Ballteş.

Tot vineri, între orele 11 şi 12, pe bulevardul Corneliu Coposu, sub titlul „Ţine-ţi viaţa în propriile mâini”, poliţiştii rutieri vor adresa recomandări şi vor împărţi pliante informative de încurajare şi susţinere a utilizării, de către conducătorii auto, atunci când se află la volanul autoturismelor, a sistemului „mâini libere/hands free”.

O altă activitate, al cărui public ţintă îl reprezintă, de această dată pietonii, dar şi conducătorii auto, se va desfăşura începând cu ora 12, la intersecţia bulevardului Vasile Milea cu strada Nicolae Iorga. “Elevii Şcolii Generale nr. 21 din Sibiu vor avea asupra lor banner-e cu mesaje preventive. Aceştia vor fi prezenţi în trafic pentru a adresa recomandări atât pietonilor indisciplinaţi, cât şi conducătorilor auto ce nu acordă prioritate acestei categorii de participanţi la trafic”, mai spune Luiciana Balteş.

Indisciplina pietonilor este, alături de viteză şi depăşirea neregulamentară, una dintre principalele cauze ale producerii accidentelor în judeţul Sibiu.

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav