| Proiect national implementat la Sibiu |
|
Centrul de Sănătate Publică din Sibiu va desfăşura, în viitorii doi ani, un proiect naţional ce îşi propune reducerea cazurilor de supraponderabilitate în rândul copiilor şi adolescenţilor. Finanţarea se înscrie în cadrul Programului de Cooperare Norvegian şi depăşeşte 1 milion de euro.Proiectul, derulat de Ministerul Sănătăţii (MS) în perioada aprilie 2009- aprilie 2011, se numeşte „Creşterea accesului la servicii de prevenţie medicală primară pentru copiii şi adolescenţii din România. Alimentaţia sănătoasă şi activitatea fizică în rândul copiilor şi adolescenţilor din România”. Obiectivul general al proiectului este stoparea şi inversarea, până în anul 2020, a tendinţei de creştere a cazurilor de supraponderabilitate şi obezitate, în rândul copiilor şi adolescenţilor din România. Scopul principal al proiectului este creşterea procentului de copii şi adolescenţi care au un stil de viaţă sănătos. Proiectul a primit o ofertă de finanţare de 1.300.000 Euro, în cadrul Programului de Cooperare Norvegian, iar cofinanţarea asigurată de Ministerul Sănătăţii este de 205.000 Euro. Proiectul are două componente majore. Prima dintre ele, componenta de dezvoltare instituţională, presupune dezvoltarea unei reţele instituţionale sustenabile şi a planurilor de acţiune în vederea ameliorării comportamentului generator de risc în rândul copiilor şi adolescenţilor. Cea de a doua urmăreşte proiectarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea campaniilor de informare, educare şi modificare a comportamentului. Sursa: Rondul de Sibiu |
| < Precedent | Urmator > |
|---|
|
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO: Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial. Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi: LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului. |
|
Pensiunea Marcu Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis. Detalii... |
| Delikatesse Chocolate Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii... |
| Pro-Riders Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii... |
|
| Hotel Levoslav House Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii... |
|