Sahistul ucrainean Ivanchuk a incasat potul cel mare de la Romgaz E-mail
Ivanchuk a incasat potul cel mare de la Romgaz Considerat de către organizatori drept cel mai important eveniment şahist organizat în ultimii ani în România, cea de-a treia ediţie a “Turneului Regilor-Romgaz”, desfăşurat timp de aproape două săptămâni în staţiunea Bazna, s-a încheiat joi seara cu victoria ucraineanului Vassily Ivanchik (foto) care, la finele competiţiei, a acumulat şapte puncte din zece posibile.

Spre deosebire de primele două ediţii, în care s-au “duelat” gloriile şahiste ale anilor ’80-’90, de data aceasta turneul a fost unul de primă linie. Cei şase competitori au avut o medie a coeficientului Elo de 2729, fiind clasaţi între primii 25 şahişti ai lumii, cu excepţia românului Liviu-Dieter Nisipeanu, cotat al 50-lea mondial, dar şi acesta campion european în 2005.
Din păcate românul a ocupat ultimul loc cu doar trei puncte acumulate. Acesta a şi recunoscut că nu a fost îndeajuns de bine pregătit, iar rezultatul a fost unul sub aşteptări. A rămas însă cu speranţa că va fi “corectat” la viitoarea sa participare într-o competiţie de mare anvergură.

Cu toate că nu au fost făcute publice cuantumurile premiilor oferite, organizatorii au recunoscut că “potul” cel mare, intrat în conturile câştigătorului turneului, a fost de 10.000 de euro.

Rezultatele turneului de la Bazna ar putea schimba ierarhia mondială a “sportului minţii”, după ce acestea vor fi omologate şi comunicate Federaţiei Internaţionale de Şah. Iată şi clasamentul final al turneului: 1. Vassily Ivanchuk (Ucraina) 7 p. 2. Boris Gelfand (Israel) 6 p. 3. Alexei Shirov (Spania) 5,5 p. 4. Teimour Radjabov (Azerbaidjan) 5,5 p. 5. Gat Kamsky (USA) 3p. 6. Liviu-Dieter Nisipeanu (România) 3 p.

Sursa: Rondul de Sibiu
 
< Precedent   Urmator >
COPYRIGHT IMAGINI SIBIU360.RO:
Media Serv SRL va autorizeaza sa accesati si vizualizati materialele prezentate pe portalul www.sibiu360.ro doar in scopuri personale si pentru uz necomercial. (NU aveti permisiunea de a vinde sau a modifica materialul, a-l expune public, a-l distribui sau a-l folosi in orice alt mod, in scopuri publice sau comerciale.). Aici se exclud materialele care au primit acordul explicit al Media Serv SRL, pentru utilizare in scop comercial.

Continutul acestui portal (textele, design-ul, fotografiile precum si toate celelalte materiale sunt protejate de legea dreptului de autor (copyright), cu privire la drepturile de proprietate intelectuala. Vizitarea acestui portal presupune luarea la cunostinta a continutului acestui document, respectarea acestuia si asumarea raspunderii in cazul incalcarii conditiilor de utilizare. In acest sens va recomandam sa cititi:

LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996, Legea nr. 365 din 7 iunie 2002, Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Va rugam sa cititi cu atentie termenii de utilizare ai site-ului.
pensiuneamarcu.png
Pensiunea Marcu
Pensiunea Marcu este situata in Rasinari, pe soseaua ce duce dinspre Sibiu spre statiunea montana Paltinis.  Detalii...
reflexovital.png Delikatesse Chocolate
Un magazin cochet situat in centrul orasului ofera pasionatilor de produse din ciocolata, multiple surprize aromate ... Detalii...
Sibiu360 prezinta un concept modern si elegant de promovare online, cu ajutorul tehnologiei de panoramare virtuala si fotografie panoramica. Oferim clientilor posibilitatea de a se promova eficient in sistemul nostru si de a beneficia de o gama variata de servicii interactive.

 

Pro-Riders
Inedit magazin pentru pasionatii de Choppere si Classic American Cars, pentru piata sibiana si nationala. Detalii...
pro-riders.png
Hotel Levoslav House
Levoslav House este un hotel de 4 **** situat in centrul istoric al Sibiului si ofera servicii complete prin eleganta si stil. Detalii...
Hotel Levoslav